SOCIAL 11 noiembrie 2014

Topul celor mai solicitante meserii

de Covasna Media | 756 vizualizări

Un top al celor mai solicitante meserii, conform opiniei românilor, a fost realizat în octombrie 2014, pe un eșantion reprezentativ de 3.381 de respondenți din mediul urban, de compania de soluţii de medicină integrativă Secom, cu ajutorul platformei online de sondaje Ivox.

În opinia românilor, medicii au cea mai solicitantă meserie. Totuși, această profesie lipsește din topurile internaționale recente.

În procesul de selecție, românii au ținut cont de factori de stres și suprasolicitare precum: orele de muncă efectuate în afara programului, amploarea proiectelor și nivelul de energie solicitat, nivelul de responsabilitate și concentrare necesar, lucrul cu termene limită, interacțiunea cu persoane dificile, presiunea de a găsi rapid soluții, gradul ridicat de risc fizic sau psihic asociat exercitării meseriei.

8 din 10 români resimt efectele suprasolicitării prin diverse simptome sau boli.

Studiul mai arată că atunci când se referă la propriile profesii, 75% dintre români se declară stresați și suprasolicitați din cauza locului de muncă, în timp ce 1 din 10 indică un nivel intens al stărilor de stres și suprasolicitare. Dintre aceștia, majoritatea au meserii precum profesor sau educator și angajat în domeniul IT sau programator, rezultate care confirmă topul de opinie.

Simptomele suprasolicitării 

Cercetarea relevă că aproape 80% dintre persoanele suprasolicitate la locul de muncă prezintă simptome ale afecțiunilor cauzate de stres și suprasolicitare, majoritatea acuzând oboseală excesivă și îndelungată (85% persoane), probleme cu somnul sau migrene (65%).

În acest context, specialiștii atrag atenția asupra implicațiilor pe care suprasolicitarea și stilul de viață modern le pot avea asupra sănătății. Una dintre cele mai grave consecințe este Sindromul de Oboseală Cronică. Afecțiunea este caracterizată prin oboseală intensă, dificultăți de concentrare, tulburări de memorie, dureri musculare, articulare și gastrointestinale, insomnie, migrene, depresie, alergii, tulburări hormonale, cadriovasculare, deficite imunitare, manifestări care persistă mai multe luni.

Declanșarea Sindromului de Oboseală Cronică este favorizată de depășirea capacității înnăscute de adaptare la factorii de stres, dar și de nivelul scăzut și dezechilibrat al nutrienților din organism.

Potrivit studiului Secom, 6 din 10 angajați consideră că stresul și suprasolicitarea sunt consecințe ale orelor de lucru din afara programului, inclusiv în weekend, ale lipsei de energie, ale proiectelor de mare amploare la care lucrează și ale interacțiunii cu persoane dificile.

În același timp, peste 50% dintre angajații români declară că se simt obosiți sau epuizați din cauza locului de muncă. De asemenea, doar 2 din 10 români consideră că timpul disponibil pentru activitățile de la serviciu este suficient.

Femeile resimt aproape la fel ca bărbații stresul și suprasolicitarea la locul de muncă. Din totalul persoanelor afectate, 54.5% sunt femei.

Topul celor mai solicitante meserii

  1. Medic
  2. Pilot, controlor de trafic aerian
  3. Pompier
  4. Profesor, educator
  5. Profesionist din domeniul IT
  6. Şofer profesionist
  7. Avocat, procuror, judecător
  8. Profesionist din domeniul financiar

(money.ro)

 

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.