SOCIAL 28 mai 2012

Televizoare donate Spitalului din Întorsura Buzăului

de Covasna Media | 1071 vizualizări

Cele 15 saloane ale bolnavilor neuromusculari vor fi dotate cu televizoare donate de Asociația Femeilor Creștine din oraş.

Întorsurenii dau dovadă de un mare interes pentru Spitalul din localitate, comunitatea implicându-se în diverse acțiuni care pot aduce sponsorizări de tot felul pentru unitatea spitalicească.

Astfel, cele 15 saloane ale bolnavilor neuromusculari vor fi în curând dotate cu 15 televizoare, urmare a unei donații venite din partea Asociației Femeilor Creștine din Întorsura Buzăului.

Directorul Spitalului, Vasile Iliuță, a declarat că cele 15 televizoare au ajuns ieri la Spital, acestea urmând a fi amplasate în cele 15 saloane ale Secției de Neuromusculatură, fiind deja încheiat și un contract cu unul dintre furnizorii de cablu TV.

Colectă de jucării pentru Secţia de Pediatrie

“Există interes spre atragerea de sponsorizări la Spital, preotul paroh Sorin Minea anunțând chiar duminică, în Biserică, că a fost demarată și o campanie de strângere de jucării, care vor ajunge la Secția de Pediatrie a Spitalului. Astfel de acțiuni, inițiate cu sufletul curat, nu pot decât să ne bucure”, a declarat Vasile Iliuță.

Potrivit acestuia, Secția de Pediatrie a mai primit în trecut jucării, prin sponsorizări atrase de medicul pediatru de aici. Directorul Spitalului a mai arătat că inițiatorii campaniei au mai promis și dotarea Spitalului cu trei aragaze, necesare în vederea bunei desfășurări a activității.

În clădirea nouă a Spitalului de la Întorsura Buzăului funcționează mai multe secții, printre care și cea de Neuromusculatură, după închiderea, anul trecut, a Centrului de Patologie Neuro-Musculară “Dr. Radu Horia” din Vâlcele.

(www.monicavajna.wordpress.com)

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
, 29 mai 2012
Lucru bun,lucru mare,dar Ministerul Sanatatii cand se implica ? Oamenii aia chiar se simt parasiti de sistem,abandonati.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.