SOCIAL 12 ianuarie 2018

Secția de neonatologie din Târgu Secuiesc, echipată cu pătuțuri și lenjerii noi

de Observatorul de Covasna | 1597 vizualizări

Donaţiile au fost făcute în cadrul unei campanii derulată de Crucea Roșie Română la nivel național

Sprijinită de două companii private, Crucea Roșie Română a echipat 41 de maternități de stat din țară cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare pentru a le oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață.

Donația face parte din campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut!”, desfășurată în perioada iunie - septembrie 2017 în magazinele Profi deschise în 365 de localități din România. Din vânzarea unor produse de îngrijire și curățare a fost extrasă o sumă care s-a direcționat spre un fond, din care ulterior s-a făcut aprovizionarea secțiilor de nou-născuți.

Crucea Roșie Română a identificat la nivel național un număr de maternități dotate necorespunzător și, începând cu decembrie 2017, a venit în întâmpinarea nevoilor acestora cu o serie de donații.

Filiala covăsneană a organizației a predat joi, 11 ianuarie, 6 pătuțuri și 264 de cearșafuri în valoare de aproximativ 13.000 lei Spitalului din Târgu Secuiesc, mai exact secției de nou-născuți conduse de medicul specialist neaonatolog Fetés Kinga.

,,Ne-am făcut griji și în perioada sărbătorilor. Nu știam dacă lenjeria curată va fi de ajuns pentru cele 5 zile, în care spălătoria nu lucrează. În acest interval, pentru 10 copii se consumă 100 de cearșafuri - pentru fiecare copil zilnic câte două. Stocul existent se deteriorează foarte repede din cauza dezinfectantului și a spălărilor dese. Avem permanentă nevoie de lenjerie, dar și de hăinuțe pentru nou născuți (mărimea 52/62). Dacă cineva aduce ceea ce rămâne de la copilul lui, îi mulțumim. Iar pătuțurile roz cu înălțimea reglabilă sunt foarte frumoase, ușor de curățat și dezinfectat. Singura problemă e că trebuie să protejăm cumva husa din satin a saltelelor”, a precizat dr. Fetés Kinga, în opinia căreia campania inițiată de Crucea Roșie este mai mult decât binevenită.

Bodor Tünde

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.