Salariile bugetarilor rămân, anul viitor, la nivelul din 2013. Majorări doar la profesorii debutanţi
Cuantumul brut al salariilor de bază şi sporurilor acordate bugetarilor va fi menţinut anul viitor la acelaşi nivel cu luna decembrie 2013, fără să fie aplicată valoarea de referinţă din Legea salarizării unitare, o creştere salarială de până 10% fiind prevăzută doar pentru profesorii debutanţi.
Măsura va fi aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă şi justificată prin faptul că neaplicarea acesteia ar genera un impact suplimentar asupra asupra deficitului bugetului general consolidat de 4,6% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice.
Duminică seara, premierul Victor Ponta a anunţat că medicii rezidenţi vor beneficia lunar de o bursă specială în cuantum de circa 150 euro. "Din totalul personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învăţământul preuniversitar şi universitar reprezintă circa 21%. Având în vedere importanţa deosebită a acestui sector în dezvoltarea generală a societăţii româneşti se impune asigurarea unei remuneraţii mai atractive pentru această categorie de personal şi în special pentru cadrele didactice tinere. Astfel, o mai bună motivare a acestora ar putea conduce la creşterea performanţelor profesionale şi implicit la o mai bună pregătire a elevilor şi studenţilor. O altă categorie de personal, pentru pregătirea căreia statul asigură fonduri importante, sunt medicii rezidenţi. În prezent medicii rezidenţi beneficiază de venituri salariale care nu îi motivează să îşi desfăşoare activitate în unităţi sanitare din ţara noastră, înregistrându-se în ultima perioadă migrări masive ale acestora către unităţi sanitare din alte ţări", arată Guvernul.
Ordonanţa pregătită de Guvern prevede că, în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.