Romii din Valea Crişului au rămas fără apă
Peste 160 de romi din comuna Valea Crişului au adresat luni un memoriu Prefecturii Covasna prin care reclamă faptul că Primăria le-a oprit apa de la cişmeaua stradală.
Romii susţin că de joia trecută nu mai au apă şi că sunt nevoiţi să ceară de la oamenii din sat care au locuinţele racordate la reţeaua centralizată sau o iau direct din râu pentru că mulţi dintre localnicii care i-au ajutat până acum nu le mai deschid porţile.
„De joi nu mai avem apă la cişmea. Avem una singură şi suntem aproape 800 de ţigani, să spun aşa. Nu avem cu ce face mâncare, nu putem face un ceai, nu avem cu ce ne spăla (...) Oamenii din sat au spus că nu ne mai dau că au contor la apă şi îi costă, iar apa asta din râu pe care o cărăm cu găleata e murdară şi ne îmbolnăvim dacă o bem”, a declarat unul dintre liderii romilor.
Cei mai mulţi romi spun că nu ştiu motivele pentru care noul primar le-a sistat apa, în timp ce alţii susţin că acesta le-ar fi promis că va redeschide robinetul abia după ce vor termina de adunat gunoaiele din cartierul în care trăiesc. În memoriul depus la Prefectură romii au mai menţionat că sunt trataţi cu brutalitate de primar şi că acesta nu le mai plăteşte ajutorul social.
Primarul comunei, Kisgyörgy Sándor, a declarat că apa a fost oprită pentru că cişmeaua e defectă, iar apa se risipeşte, dar că aceasta va fi repusă în funcţiune după ce va fi reparată.
„Cişmeaua se rupe lunar şi trebuie sudată (...) Trebuie să ştiţi că din cauza secetei ne-am confruntat cu lipsă de apă şi în loc să economisim, apa se risipea la cişmea. Apa ne costă, o pompăm de la 5-6 kilometri şi am ajuns să plătim 17.000 de lei pe lună. Romii nu plătesc nici apa, nici salubritatea, vor numai drepturi, dar nu şi obligaţii”, a spus primarul.
Acesta a menţionat că oficial, conform ultimului recensământ, în toată comuna trăiesc doar şapte romi, dar în realitate aceştia reprezintă mai mult de o treime din totalul populaţiei. De asemenea, primarul a mai spus că în cartierul romilor trebuie făcută ordine şi curăţenie, pentru că aceştia şi-au construit casele fără autorizaţie, s-au racordat ilegal la reţeaua de electricitate şi nu au toalete, iar el nu tolerează aşa ceva.
Reprezentantul Prefecturii Covasna, Száva József, a declarat că problemele semnalate de primar şi de romi vor fi analizate de o comisie specială, menţionând că în cursul zilei de marţi se va deplasa la Valea Crişului pentru a încerca să soluţioneze problema apei.