Propunerea FMI pentru coplată: 10 lei pentru fiecare zi de spitalizare
Nivelul coplății ar putea fi stabilit la 10 lei pentru fiecare zi de spitalizare. Declaraţia a fost făcută astăzi de şeful misiunii FMI în România, la finalul vizitei de evaluare.
„Reacţia mea imediată ar fi ca nivelul coplății să fie de 10 lei pe zi, dar nu ştiu, autorităţile trebuie să hotărască. Însă dacă nivelul coplății e atât de mic încât să nu însemne nimic, atunci nu va avea niciun efect”, a declarat Erik de Vrijer.
Declarația șefului misiunii FMI contrazice declarațiile de ieri ale oficialilor români, care au spus că e vorba despre o sumă modică, de 10 lei, achitată la externare, pentru întreaga durată a spitalizării.
Cuantumul aferent coplății care va fi percepută la momentul externării din spital se va ridica la maximum 10 lei, a declarat, luni, premierul Victor Ponta.
„De la 1 martie, odată cu pachetul de bază, ne-am obligat să introducem, doar pentru internări - deci nu este vorba de consultații, medici de familie și medicina de urgență -, la momentul externării din spital, o coplată într-o sumă modică. Asta înseamnă, din ceea ce noi am discutat și au discutat experții Ministerului Sănătății, maxim 10 lei", a spus Victor Ponta.