SOCIAL 2 mai 2017

Proiectul local „Şcoala mea antidrog!”

de Covasna Media | 1918 vizualizări

Pe parcursul lunii aprilie a acestui an, în şcolile gimnaziale din localităţile Zagon şi Păpăuţi s-a desfăşurat Proiectul local „Şcoala mea antidrog!”, un proiect de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri în rândul elevilor de gimnaziu, organizat de către Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Covasna, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Mikes Kelemen” din Zagon.

Reprezentanţii CPECA Covasna au susţinut, până în prezent, un număr de 10 activităţi interactive de informare-educare-conştientizare cu privire, în special, la efectele şi riscurile consumului de tutun, alcool, inhalante şi noi substanţe psihoactive (cunoscute şi sub denumirea de „etnobotanice”), asupra propriei persoane, precum şi asupra celorlalţi.

În cadrul activităţilor, pe lângă informarea propriu-zisă prin joc, au fost realizate exerciţii de identificare a activităţilor de petrecere a timpului liber în mod sănătos, în scopul promovării unui stil de viaţă sănătos şi jocuri de exersare/dezvoltare a abilităţilor de comunicare nonverbală.

La proiect au participat, în total, 178 de elevi din clasele V-VIII, din şcolile gimnaziale din Zagon şi Păpăuţi, precum şi 8 cadre didactice.

CPECA Covasna mulţumeşte, pe această cale, profesorilor din unităţile şcolare implicate, pentru susţinerea proiectului, şi Consilierului educativ profesor de Istorie Dorneanu Edmond, din Şcoala Gimnazială „Mikes Kelemen”, Zagon, iniţiator şi coordonator al proiectului.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Covasna

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.