SOCIAL Acum 1 ora, 32 minute

Primăria Sfântu Gheorghe va construi un nou adăpost de noapte şi un centru de zi pentru persoanele vulnerabile

de Agerpres | 76 vizualizări

Primăria Sfântu Gheorghe va construi un nou adăpost de noapte şi un centru de zi pentru persoanele fără adăpost, printr-o investiţie de peste 11 milioane de lei, finanţată integral din bugetul local.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe, reunit joi în şedinţă ordinară, a aprobat proiectul tehnic şi devizul pentru viitoarea construcţie, care va fi ridicată pe strada Romulus Cioflec din cartierul Ciucului, în vecinătatea actualului adăpost.

Potrivit autorităţilor locale, actualul adăpost, care ocupă primele două etaje ale unui bloc cu opt nivele construit în anul 1970, se află într-o stare avansată de degradare şi nu mai deţine autorizaţie de funcţionare. Restul clădirii este dezafectat şi, deoarece costurile pentru reabilitarea completă sunt ridicate, municipalitatea a optat pentru o construcţie nouă pe un teren alăturat.

Viitoarea clădire tip hală, cu parter şi etaj, va avea o suprafaţă desfăşurată de 580 mp şi va putea găzdui zilnic între 25 şi 35 de persoane. Valoarea totală a investiţiei se ridică la 11,3 milioane de lei cu TVA, iar durata estimată pentru execuţia lucrărilor este de şase luni de la demararea acestora.

Adăpostul va fi în continuare administrat de către Serviciul de Ajutor Maltez, iar de acesta vor putea beneficia persoanele fără adăpost cu vârsta de peste 18 ani, care au avut ultimul domiciliu în Sfântu Gheorghe.

Autorităţile locale au prevăzut posibilitatea ca noua clădire să poată primi alte destinaţii în viitor, în eventualitatea în care vechiul adăpost va fi reabilitat şi va reveni în spaţiul iniţial.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.