Prefectul Ráduly István pledează pentru menţinerea plăţii pensiilor prin poştaşi
Prefectul judeţului Covasna, Ráduly István, pledează pentru păstrarea sistemului de plată a pensiilor prin Poşta Română, cel puţin pentru o perioadă de tranziţie, până când beneficiarii, în special cei din mediul rural, vor avea acces la bancomate şi se vor putea obişnui cu operaţiunile bancare.
Prefectul Ráduly István a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că digitalizarea plăţilor nu poate fi implementată imediat pentru că nu există infrastructura necesară în toate localităţile, prin urmare trecerea directă la plata prin card a pensiilor ar putea crea dificultăţi în special persoanelor în vârstă.
„Este ok cu digitalizarea, dar nu poţi să o faci de la o zi la alta, pentru că deseori, şi dumneavoastră cred că aţi întâlnit situaţia, la bancomat să fie un om în vârstă care roagă pe cineva să-i scoată bani de pe card şi mai şi spune codul PIN, pentru că nu ştie cum se procedează, sau uită cardul sau banii în automat (...) Deci, trebuie să rămână o perioadă cu aceste pensii prin poştă. Să ne gândim la un bătrân de 78 de ani din Saciova, de exemplu, unde nu este nicio bancă, niciun bancomat şi trebuie să ajungă la Sfântu Gheorghe ca să ridice banii cu cardul bancar, deci are şi nişte cheltuieli ca să ajungă (...) Eu pledez pentru o perioadă de tranziţie, până când oamenii învaţă să folosească (...) De exemplu, părinţii mei, la 90 de ani, dacă le-aş da un card bancar nu ar şti ce să facă cu el (...) Deci, să rămână cu Poşta în continuare, pentru oamenii în vârstă pensia să fie dusă la uşă sau la poartă”, a declarat prefectul Ráduly István.
Ministrul Muncii, Petre-Florin Manole, a declarat, în urmă cu o lună, că trecerea la plata pensiilor pe card nu este obligatorie, dar procesul trebuie accelerat, iar pensionarii sunt încurajaţi să opteze pentru această formă, pentru eficienţă şi reducerea costurilor pentru stat.
Acesta a menţionat că statul plăteşte comisioane de 10 ori mai mari pentru distribuirea pensiilor în numerar, comparativ cu cele pentru plata pe card, şi a anunţat lansarea unui program destinat încurajării trecerii voluntare la plata electronică.
Potrivit ministrului, distribuţia pensiilor este în prezent împărţită în mod egal între cele două modalităţi, cu peste jumătate dintre pensionari care primesc banii pe card şi jumătate care primesc banii în numerar, de la poştaş.
„Pentru jumătatea pe card am plătit până la sfârşitul lui septembrie 6 milioane de lei comisioane bancare, pentru jumătatea pe cash am plătit comisioane la Poştă 60 de milioane de lei”, a mai precizat ministrul Muncii.
Foto arhivă