SOCIAL 10 octombrie 2013

Popcornul, la fel de sănătos ca fructele şi legumele?

de Covasna Media | 650 vizualizări

Cui nu-i place să mănânce floricele de porumb şi să urmărească programul preferat la televizor? Plăcerea de a mânca floricele este dublată şi de efectele pozitive pe care le au acestea asupra stării de sănătate.

Dacă sunt preparate cum trebuie, floricelele de porumb au un nivel scăzut de calorii, sunt bune pentru inimă şi circulaţia sângelui şi conţin o grămadă de nutrienţi necesari corpului.

Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Scranton din Pennsylvania a scos la iveală faptul că floricelele de porumb conţin o cantitate mare de substanţe antioxidante numite polifenoli, într-o mai mare măsură decât conţin fructele sau legumele.

Polifenolul se pare că ar reduce apariţia bolilor de inimă şi anumitor tipuri de cancer. Totodată, fiind vorba despre cereale, floricelele conţin multe fibre. O mulţime de calităţi pentru banalele „boabe de porumb explodate”.

Cu toate astea, popcornul nu poate fi un înlocuitor al produselor care conţin substanţe nutritive şi antioxidanţi ce nu se găsesc în cereale, însă caloriile puţine pot reprezenta un alt avantaj în faţa altor tipuri de cereale.

Foarte important rămâne modul în care sunt făcute floricelele, ele nu trebuie să fie „scufundate” în ulei sau unt sau să aibă multă sare. Asta ar diminua mult din avantajele pe care le au.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.