SOCIAL 13 septembrie 2017

Polițiștii covăsneni au donat rechizite la început de an școlar

de Covasna Media | 754 vizualizări

Poliţiştii covăsneni, conștienți fiind de importanța procesului educațional şi semnificaţia deosebită pentru cei care trăiesc emoția și bucuria unui nou început, plin de provocări și speranțe, au contribuit cu donaţii pentru copiii instituţionalizaţi, dăruind acestora câte puţin din cele necesare oricărui învățăcel.

Astfel, polițiștii au mers la un centru de zi, două centre de plasament și la trei case de tip familial din județ, oferind rechizite și îmbrăcăminte celor 213 copii aflați în grija acestor instituții, copii care pășesc în noul an școlar în această toamnă. Donaţiile s-au realizat din contribuțiile voluntare ale oamenilor legii, oferindu-se astfel, în funcție de nevoile copiilor, ghiozdane, instrumente pentru scris, îmbrăcăminte și încălțăminte.

Cu această ocazie, Poliţia Română doreşte să asigure de sprijinul necondiţionat oferit pentru parteneriatul ce are ca scop o şcoală în siguranță, având speranţa că se va dovedi și în acest an extrem de eficient, având un singur rezultat – o copilărie liniştită, cu reuşite, care să pună bazele unui viitor frumos.

Polițiștii covăsneni le urează copiilor mult succes în noul an școlar și îi asigură că ei vor veghea în continuare pentru siguranța lor.

Agent șef de poliție Lambrino Carmen,

Compartimentul Relaţii Publice

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.