SOCIAL 22 septembrie 2017

Plimbări cu motocicletele pentru zeci de persoane cu dizabilităţi

de Agerpres | 1024 vizualizări

Circa 90 de persoane cu dizabilităţi vor avea, la sfârşitul acestei săptămâni, posibilitatea de a se plimba cu motocicletele, în cadrul unei acţiuni organizate de Fundaţia creştină „Diakonia“ din Sfântu Gheorghe, sub genericul „Cea mai frumoasă zi“, a declarat, joi, reprezentanta organizaţiei neguvernamentale, Szilagyi-Nagy Imola.

„Este pentru a treia oară când organizăm acest eveniment, care se bucură de foarte mare succes în rândul persoanelor cu dizabilităţi. Sunt foarte motivaţi şi de luni de zile ne întreabă când organizăm din nou. Anul acesta, acţiunea va avea loc duminică, pe 24 septembrie, şi aşteptăm înscrieri din partea celor interesaţi. Noi ne aşteptăm la circa 90 de participanţi, atât motociclişti, cât şi persoane cu dizabilităţi. În 2015 am avut 13 motociclişti, iar anul trecut 26 şi sperăm ca de la an la an să fim cât mai mulţi. Sperăm, de asemenea, să avem vreme frumoasă, aşa cum a fost şi în ceilalţi ani“, a afirmat, pentru AGERPRES, Szilagyi-Nagy Imola.

Potrivit acesteia, scopul acţiunii, aflată la a treia ediţie, este de a oferi persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea de a trăi senzaţii şi experienţe noi, iar modelul a fost preluat din Olanda, unde se organizează astfel de evenimente de mai bine de un deceniu.

Coloana de motociclete, care va transporta persoanele cu dizabilităţi, va porni din faţa Casei Irisz din Sfântu Gheorghe şi va străbate un traseu de aproape 20 de kilometri, până în localitatea Ariuşd, unde va avea loc o slujbă religioasă şi degustarea unui gulaş făcut la ceaun, după care va reveni în oraş.

Acţiunea este organizată în colaborare cu Asociaţia culturală „Laszlo Ferenc“ din Ariuşd şi este cofinanţată de Fundaţia Heks din Elveţia.

Fundaţia „Diakonia“ a derulat în ultimii ani numeroase proiecte destinate persoanelor cu handicap, printre care un festival de muzică şi un concurs de artă plastică intitulat „Outsider Art“.

Printre altele, fundaţia administrează un centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi în municipiul Sfântu Gheorghe, precum şi un centru de recreere, terapie şi agrement pentru persoanele cu dizabilităţi la Valea Crişului.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Rad Rad, 23 septembrie 2017
si totusi unde se fac inscrieri? la ce ora e plecarea? unde e Casa Irisz?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.