SOCIAL 14 septembrie 2012

Peste 50 de minore au născut anul acesta la Spitalul din Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 521 vizualizări

Un număr de 57 de minore au născut anul acesta la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, dintre care cinci nici nu împliniseră vârsta de 14 ani.

Directorul medical al Spitalului, Antal Álmos, a declarat că numărul tinerelor care devin mame înainte de a atinge majoratul a crescut în ultimii ani. Potrivit statisticilor, în 2009 în spital s-au înregistrat 66 de cazuri, anul trecut 84, iar în primele opt luni din acest an sunt deja 57 de cazuri.

„Jumătate dintre aceste fete au sub 16 ani, iar 5 dintre ele 13-14 ani. În 80% dintre cazuri sarcinile sunt nesupravegheate de medici şi prezintă situaţii de risc”, a declarat acesta.

Antal Álmos a mai spus că majoritatea minorelor provin din comunităţile de romi şi au o condiţie fizică precară, fiind slabe şi anemice.

Conducerea Spitalului a decis să semnaleze organelor de ordine şi Direcţiei pentru protecţia copilului apariţia cazurilor de acest gen, considerând că trebuie luate măsuri împotriva persoanelor care corup sexual minorii.

Poliţiştii spun că legal pot fi trase la răspundere doar persoanele care au avut relaţii intime cu minori sub 14 ani şi în cazurile în care actul s-a consumat fără consimţământ.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.