SOCIAL 1 august 2023

Patru familii din Micfalău au primit trusouri pentru nou-născuți în valoare totală de 8.000 de lei

de Daniela Luca | 511 vizualizări

Valoarea trusoului, care are ca scop sprijinirea familiilor cu nou-născuți din Micfalău, s-a mărit, la finalul lunii iunie, de la 1.000 la 2.000 de lei. La finalul săptămânii trecute, patru astfel de trusouri au ajuns la cei care au adus pe lume un bebeluș. Pachetele conțin lucrurile necesare în primele luni de viață ale celor mici. Reprezentanții autorității locale spun că așteaptă și alte sugestii pentru ajutorarea familiilor din localitate care au copii. 

„Mulțumim în numele micuțului pentru pachet. Suntem foarte bucuroși pentru cadourile foarte folositoare pe care le-am primit”, a scris pe Facebook Szilágyi Timea, o proaspătă mămică din Micfalău. 

Primarul din localitate, Demeter Ferenc, care este și el tatăl a doi copii mici, spune că a preluat această idee de la autoritățile din municipiul Cluj-Napoca. 

Astfel, măsura a fost luată în 2021, iar recent valoarea trusoului a crescut de la 1.000 la 2.000 de lei. Decizia a fost luată în contextul creșterii prețurilor din ultima perioadă, dar și din dorința de a extinde ajutorul acordat. În loc să ofere bani, primăria oferă articolele necesare pentru bebeluși. Pentru a răspunde mai bine nevoilor părinților, în prezent se oferă haine de mărimea trei-șase luni, în loc de mărimea unu-trei luni, ne-a spus primarul.

Din 2021 și până în prezent, 19 familii din Micfalău au beneficiat de acest sprijin. Autoritățile locale din comună au precizat că așteaptă de la locuitori și alte sugestii pentru a veni în sprijinul celor care au copii. 

Pachetele conțin lenjerie de pat pentru bebeluși, prosop, lapte praf, scutece, biberon, suzetă, câteva articole de îmbrăcăminte și alte produse de îngrijire necesare pentru primele luni de viață a nou-născuților.

Fondurile pentru acordarea acestui pachet-trusou pentru fiecare nou-născut se asigură din bugetul local, mai exact din fondurile sociale, spune edilul. Demeter Ferenc a precizat că și alți primari din țară și-au arătat interesul în legătură cu această inițiativă.

Un program similar se derulează, tot din 2021, și la Covasna. Valoarea trusoului pe care îl primesc părinții din oraș a rămas la 1.000 de lei.

Sursa foto: Facebook/Demeter Ferenc

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.