SOCIAL 24 iunie 2020

Parteneriat pentru sprijinirea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

de Agerpres | 1166 vizualizări

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat încheierea unui parteneriat între Direcţia de Asistenţă Socială, Fundaţia Creştină Diakonia şi Serviciul de Ajutor Maltez din România în vederea derulării unui program pilot de sprijinire a 200 de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Proiectul îşi propune, în principal, să prevină abandonul şcolar, dar şi să conştientizeze părinţii cu privire la obligaţiile legale ce le revin şi efectele negative pe care plecarea lor în străinătate o poate avea asupra copiilor rămaşi acasă.

De asemenea, îşi propune să contribuie la dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale acestor copii.

Pentru „Programul pilot de stimulare a participării la educaţie a copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate“ cei trei parteneri vor încerca să obţină finanţare prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020“, Consiliul Local aprobând, în acest scop, contribuţia proprie a Direcţiei de Asistenţă Socială în cuantum de peste 95.000 de lei, reprezentând 2% din valoarea totală a proiectului.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.