SOCIAL 3 decembrie 2010

În staţiunea Covasna, ajutoarele sociale de la Uniunea Europeană se vor acorda de săptămâna viitoare

de Covasna Media | 542 vizualizări
Foarte multe persoane din staţiunea Covasna s-au arătat nemulţumite de faptul că în alte localităţi s-au împărţit deja toate ajutoarele sociale venite de la Uniunea Europeană (UE) pe când la ei au ajuns numai 16 tone de făină. Viceprimarul staţiunii, Thiesz Janos, a spus că abia au primit înştiinţarea că se pot duce la depozite să ridice şi restul alimentelor repartizate pentru oraş. „În această săptămână am primit înştiinţare

Foarte multe persoane din staţiunea Covasna s-au arătat nemulţumite de faptul că în alte localităţi s-au împărţit deja toate ajutoarele sociale venite de la Uniunea Europeană (UE) pe când la ei au ajuns numai 16 tone de făină. Viceprimarul staţiunii, Thiesz Janos, a spus că abia au primit înştiinţarea că se pot duce la depozite să ridice şi restul alimentelor repartizate pentru oraş. „În această săptămână am primit înştiinţare să mergem după materiale şi am rezervat deja un TIR pentru ziua de luni. Vom aduce undeva la 16 tone de alimente pe care le vom distribui conform listelor deţinute de noi”, a explicat acesta. Thiesz Janos a spus că luni se va încărca un TIR cu 8 tone de făină, 4 tone de mălai, aproape o tonă şi jumătate de zahăr şi biscuiţi şi puţin peste o tonă de lapte praf. „Am împărţit până acum făina şi aşteptam şi restul alimentelor incluse în acest ajutor social. În a doua jumătate a săptămânii viitoare vom începe distribuirea primelor tranşe din ce vom aduce luni. Dar este mult de muncă la descărcat şi pregătirea pachetelor şi de aceea cerem cetăţenilor puţină înţelegere pentru că într-un final tot la ei vor ajunge alimentele. Nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare, listele cu persoanele beneficiare este deja întocmită şi cât de curând ne vom apuca de treabă”, a continuat viceprimarul. Acesta a mai spus că în trecut alimentele de la UE veneau direct în staţiune dar acum modul de acordare a acestora s-a modificat astfel trebuie să meargă ei la depozitele din municipiul Sfântu Gheorghe, lucru ce cauzează întârzieri. Ordinea la depozite este făcută în funcţie de localităţile care au un număr mare de beneficiari de ajutor social şi au nivelul de trai mai scăzut decât cele care se află la finalul listei de aşteptare.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.