SOCIAL 22 iunie 2014

Gimnastica acvatică are efecte benefice în cazul hipertensiunii arteriale

de Agerpres | 674 vizualizări

Practicarea gimnasticii în apă acționează favorabil asupra presiunii arteriale, mai ales atunci când pacientul nu răspunde mulțumitor la medicamente. Acest tip de exerciții s-a dovedit deja eficient în sănătatea musculară, articulară și cardiacă și împotriva stresului, amintește passionsante.be.

O echipă de cercetători brazilieni de la Universitatea din Sao Paulo a testat efectele gimnasticii acvatice asupra hipertensiunii arteriale. La teste au participat bărbați și femei cu vârste cuprinse între 40 și 65 de ani, niciunul nepracticând regulat o activitate fizică. S-au constituit două grupuri: unul a făcut trei ore de gimnastică acvatică pe săptămână într-un bazin cu apă la 32 grade C și a continuat să ia medicamentele prescrise, iar celălalt nu a schimbat nimic din obiceiurile sale, luând doar medicamente.

Tuturor le-a fost măsurată des presiunea arterială, iar rezultatul a arătat că în cazul participanților din primul grup, starea se îmbunătățise simțitor, în timp ce tensiunea membrilor celuilalt grup a rămas ridicată (sau situația se complicase chiar).

Gimnastica acvatică a dus la atingerea unor parametri considerați satisfăcători în privința presiunii sistolice și a celei diastolice, cercetătorii conside­rând că asocierea unor factori ca exercițiile ca atare și faptul că se desfășoară în apă la temperatură destul de ridicată explică acest impact favorabil.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.