SOCIAL 5 noiembrie 2014

Controale la toate farmaciile din țară

de Covasna Media | 570 vizualizări

Unii farmaciști, suspectați că îi îndeamnă pe bolnavi să cumpere medicamente mai scumpe

Ministerul Sănătăţii va verifica, din această săptămână, dacă fiecare farmacie respectă regulamentele privind compensarea integrală a medicamentelor, a anunţat ministrul de resort, Nicolae Bănicioiu, arătând că sunt multe farmacii care oferă la vânzare medicamente similare, dar necompensate integral.

„Sunt foarte multe situaţii în care, deşi pacienţii sunt beneficiari de medicamente compensate 100%, se duc la farmacie şi de multe ori farmacia le spune «da, dar nu le avem pe acestea, avem un alt medicament similar ca şi substanţă activă, dar la un alt preţ» şi diferenţa trebuie să o suportaţi dumneavoastră. Vreau să anunţ că demarăm practic cea mai amplă acţiune de control pe fiecare farmacie de acest gen”, a spus Bănicioiu presei.

El a precizat că ministerul a retransmis farmaciilor informaţii privind toate procedurile şi protocoalele care trebuie respectate, iar reprezentanţii acestor unităţi au fost înştiinţaţi de obligativitatea de a asigura medicamentele compensate integral, conform raportării preţului de referinţă.

„Deci, ei ar trebui să aibă medicamentele prescrise de medic la compensare 100%, de exemplu, adică nu ar trebui să mai existe acea coplată sau acea diferenţă pe care o suportă pacientul”, a spus ministrul, adăugând că vor fi aplicate sancţiuni administrative acelor farmacii care nu respectă legislaţia şi regulamentele în vigoare.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, introducerea pe lista medicamentelor compensate şi gratuite a 23 de noi produse pentru tratarea unui număr de 29 indicaţii terapeutice, lista urmând astfel să cuprindă medicamentul cel mai important pentru hepatita B, dar şi medicamente pentru boli cardiovasculare, HIV/SIDA sau diabet zaharat.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.