SOCIAL 9 februarie 2018

Concurenţă de aproape zece pe loc pentru posturile scoase la concurs de Inspectoratul Judeţean de Poliţie

de Agerpres | 1154 vizualizări

Aproape o sută de candidaţi şi-au depus dosarele de înscriere pentru cele zece posturi scoase la concurs în acest an de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, a declarat joi, comandantul instituţiei, comisarul-şef Eugen Palade.

Încadrările se vor face din sursă externă, pentru diverse servicii, printre care IT, financiar, logistic şi administrativ.

„Avem un număr apreciabil de candidaţi, e onorant pentru noi, aproximativ 100 de persoane care s-au înscris pe zece posturi. (...) Schema noastră de personal este acoperită în proporţie de 77% (...), dar cu toate acestea am reuşit să ne prioritizăm activităţile şi să fim eficienţi de aşa manieră încât lipsa de personal să nu impieteze asupra activităţii zilnice a Inspectoratului Judeţean de Poliţie“, a declarat Eugen Palade, în cadrul unei conferinţe de presă, prilejuită de prezentarea bilanţului instituţiei pe anul 2017.

Potrivit conducerii IJP Covasna, unul dintre motivele pentru care posturile scoase la concurs sunt atractive îl reprezintă „stabilitatea locului de muncă“.

Şi posturile scoase la concurs de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna au atras un număr mare de candidaţi, pentru cele şase locuri fiind depuse aproape 130 de dosare, potrivit comandantul instituţiei, locotenent colonelul Adrian Năstuţă.

Acesta a menţionat recent, cu prilejul prezentării bilanţului pe anul trecut, că schema de personal a ISU Covasna este acoperită în proporţie de 86,89%, iar media de vârstă a angajaţilor este de 37,64 de ani.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.