Centrul de Transfuzie Sanguină s-a mutat în casă nouă
Conform calendarului anunţat, Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină (CTS) s-a mutat în noul sediu de pe strada Nicolae Iorga. Directorul CTS, Imreh Laszlo, a declarat că de mult timp aşteaptă această relocare deoarece spaţiul este mult mai mare şi îşi poate desfăşura activitatea mult mai bine decât în sediul vechi. „Spaţiul este mult mai mare şi putem lucra mult mai lejer. Sus la etaj avem acum laboratoarele, frigiderele pentru depozitarea sângelui, astfel nu mai trebuie să încurcăm donatorii mergând dintr-o sală în alta şi este mult mai confortabil şi pentru ei. Mobilierul este aproape peste tot nou, vom primi şi ceva aparatură pentru analize şi compartimentarea clădirii este mult mai bine făcută”, a explicat acesta. Imreh Lazslo a spus că pentru a face mutarea echipamentului fără să pericliteze starea sângelui din frigidere, l-a trimis la cele două spitale mari, cel Judeţean şi Spitalul Municipal Târgu Secuiesc.
„Le-am făcut acestor două unităţi sanitare o rezervă de sânge pentru cazuri de urgenţă deoarece noi ne reluăm activitatea numai de pe 2 decembrie şi ar fi afectat eventualele operaţii din lipsa sângelui. Din 2 decembrie vom începe să facem din nou o rezervă de sânge pentru spitalele din ţară ”, a continuat Imreh Laszlo.
Noul sediu al CTS este fosta creşă de copii de pe strada Nicolae Iorga, lângă staţia de pornire a Multi-Trans. Conform aprecierilor directorului CTS, această poziţie avanatjează deoarece sunt foarte multe locuinţe în jur şi oamenii sunt mult mai aproape de Centru, astfel este posibilă o creştere a numărului de donatori.
Azi se predă sediul vechi
Sediul vechi al CTS, Casa Bene, va fi predat astăzi către Primărie. Edilul Antal Arpad
plănuieşte să transforme această clădire monument istoric într-un muzeu, dar nu înainte de a o reabilita. În acest sens, Consiliul Local a depus un proiect de 2,2 milioane de lei la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru pentru obţinerea de fonduri necesare reabilitării acestei clădiri.