Centrul balnear de la Olteni așteaptă turiştii [FOTO]
Vineri, în prezența unor oficiali județeni și locali, au fost deschise oficial bazinele Centrului de la Olteni. După Centrul balnear de la Şugaş Băi, şi la Olteni s-au obţinut toate autorizaţiile, iar Centrul balnear a fost deschis publicului, fiind realizat cu finanţare europeană, precum şi din fonduri locale şi judeţene. La mijlocul săptămânii îşi va deschide porţile şi ştrandul de la Baraolt. Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a arătat: „Potenţialul turistic al judeţului Covasna constă în turismul balnear. Este de notorietate că tocmai din acest motiv am acordat o mare atenţie acestor investiţii. Am vrut ca aceste imobile moderne să funcţioneze conform destinaţiei lor, şi din acest motiv am înfiinţat Asociaţia de dezvoltare intercomunitară „AquaSic”, ca autorizaţiile de funcţionare să le putem obţine în mod organizat. Pe lângă autorizaţii, atât echipamentele cât şi aparatura sunt asigurate de Asociaţia „AquaSic”, care, evident, va asigura un sprijin material şi pentru întreţinerea acestora, pentru că e important ca aceste centre să funcţioneze fără dificultate.”
Centrul balnear de la Olteni a fost vizitat vineri şi de ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Füzes Oszkár, care a prezentat un mare interes pentru băile cu apă minerală. În interiorul clădirii există o saună, mai multe căzi, respectiv câte un bazin cu apă caldă şi apă minerală. Efectele terapeutice ale celui din urmă pot fi deosebit de atractive pentru cei care suferă de boli cardiovasculare. La etaj va fi amenajat un cabinet stomatologic, şi, potrivit primarului, mulţi vor apela la serviciile acestuia pentru că nu va mai trebui să se deplaseze până la reşedinţa de judeţ pentru tratamente minore. În clădire va lucra şi un maseur terapeut şi se plănuieşte achiziţionarea câtorva aparate fitness.