SOCIAL 22 iunie 2018

Cartierul Orko este o bombă socială cu ceas, susţine primarul municipiului Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 2163 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că, în opinia sa, Cartierul Orko, locuit exclusiv de romi, este „o bombă socială cu ceas“, iar măsurile luate de autorităţile locale nu sunt suficiente pentru a opri declanşarea acesteia.

Antal Arpad a menţionat că este necesar ca autorităţile centrale să vină cu politici publice viabile pentru integrarea socială a comunităţilor de romi.

„De zece ani spun că Orko este o bombă cu ceas, o bombă socială cu ceas. Şi tot de zece ani spun că dacă nu se schimbă politicile guvernamentale în ceea ce priveşte ajutoarele acordate pentru cei care sunt într-o anumită situaţie, autorităţile locale nu vor putea schimba acest lucru. Practic, în acest moment în Cartierul Orko nu cred ca sunt sunt 10-20 de persoane pentru care dăm ajutor social. (...) Ceea ce generează foarte multe probleme sunt acele politici prin care sunt ajutaţi cei care trăiesc în aceste zone foarte sărace şi marginalizate, sunt încurajaţi să aibă din ce în ce mai mulţi copii, iar asta este o chestiune a statului, nu este o chestiune care ţine de primărie. (...) Am spus de foarte multe ori că ţelul ar fi ca acea zonă să nu mai fie o zonă izolată oraşului, că ar trebui un program integrat pentru rezolvarea acestor probleme, dar aici vorbim de zeci de milioane de euro şi nu are nicio autoritate publică aceşti bani, să facă acest lucru. (...) De 10 ani cerem guvernelor să aibă programe speciale pentru romi“, a mai spus Antal Arpad.

El a afirmat că un program bun, dar care a fost abandonat, a fost cel ce viza construirea de locuinţe sociale pentru romi, iniţiat în urmă cu câţiva ani de fostul ministru al dezvoltării, Borbely Laszlo.

De asemenea, a menţionat că Primăria Sfântu Gheorghe şi Grupul de Acţiune Locală „Sepsi“ (Sepsi GAL) vor derula în următorii cinci ani un proiect, finanţat din fonduri europene, ce are ca scop incluziunea socială a persoanelor care trăiesc în trei zone marginalizate din municipiul Sfântu Gheorghe.

„Eu sunt optimist astăzi pentru că avem un program prin care cred că putem să mişcăm acolo ceva. Nu ştiu dacă vom putea rezolva toate problemele, dar în sfârşit există posibilitatea ca din fonduri europene să se schimbe ceva. Dar problemele majore trebuie rezolvate prin politici publice naţionale. (...) Sunt în jur de 2.000 de locuitori în cartierul Orko, noi am facut un studiu foarte amplu în urmă cu vreo trei-patru ani, în care am evaluat fiecare familie, fiecare gospodărie, deci avem toate informaţiile ca să facem ceva bun acolo, dar avem nevoie de 20 de milioane de euro ca să facem ce ar trebui“, a declarat Antal Arpad.

Proiectul la care făcea referire primarul prevede atât dezvoltarea infrastructurii, cât şi derularea de programe educaţionale şi crearea de locuri de muncă pentru persoanele defavorizate din cartierele Ciucului, Câmpu Frumos şi Orko.

Potrivit iniţiatorilor proiectului, acesta va fi finanţat cu aproape 7 milioane de euro din fonduri europene. Practic, 65% din finanţare va fi destinată dezvoltării infrastructurii celor trei zone, printre altele fiind prevăzută construirea a 50 de locuinţe sociale, modernizarea străzilor, extinderea Centrului comunitar din Cartierul Orko, construirea unui sediu pentru servicii sociale, de educaţie şi în domeniul ocupării forţei de muncă în Cartierul Ciucului, precum şi modernizarea blocurilor de locuinţe de la Câmpu Frumos.

Printre obiectivele proiectului se numără şi „demontarea“ stereotipurilor şi prejudecăţilor care există la nivelul comunităţii, precum şi sensibilizarea comunităţii locale cu privire la problemele cu care se confruntă persoanele marginalizate social.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.