Carantină la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe
Motivul: înmulţirea cazurilor de viroză respiratorie.
Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe a intrat în carantină ca urmare a înmulţirii cazurilor de viroză respiratorie.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului, Fulop Annamaria, a precizat că începând de joi a fost suspendat programul de vizitare a bolnavilor internaţi, măsura fiind luată în vederea stopării epidemiei şi protejării pacienţilor. Conducerea Spitalului va decide, în funcţie de evoluţia situaţiei, data la care va suspenda carantina.
Numărul virozelor respiratorii raportate oficial în ultima săptămână în judeţul Covasna a depăşit cota maximă înregistrată în ultimii zece ani.
Potrivit conducerii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, în ultima săptămână s-a înregistrat o creştere de aproape 40% a cazurilor de viroze respiratorii faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv 3.698 de cazuri noi, faţă de 2.221 în perioada similară a anului precedent.
Comparativ cu săptămâna trecută, numărul bolnavilor este cu aproape 22% mai mare, dar majoritatea cazurilor sunt forme uşoare şi medii, doar 1,43% dintre pacienţi necesitând internarea în spital.
„Putem vorbi despre o săptămâna epidemică în urma creşterii cazurilor cu cel puţin 20% a numărului de îmbolnăviri faţă de nivelul aşteptat – la noi această creştere este de 39,96%. În această săptămână am înregistrat maxima cazurilor din ultimii zece ani”, se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.
De asemenea, se menţionează că au fost recoltate două probe de identificare pentru virus gripal, care au fost confirmate pozitiv pentru virus gripal tip A de Laboratorul Naţional de referinţă pentru infecţii respiratorii virale.
Din cauza virozelor, în multe unităţi de învăţământ din judeţul Covasna se înregistrează un absenteism ridicat, în special la nivel preşcolar şi primar.