Începuturile ospitalităţii
Mușchiuleț mignon, înfășurat în bacon, sos de carne cu busuioc, păstrăv de munte în baiț de lămâie, pe grătar, cu sos smântână și usturoi, păstrăv în bundă de migdale cu garnitură de broccoli, toate completate cu bătură potrivită cu gusturile – la Târgu Secuiesc, ospătarii şi bucătarii, viitorii absolvenţi ai cursurilor de formare profesională pentru adulţi își desfășoară proba practică într-o veritabilă atmosferă de restaurant.
Cursurile de formare profesională, cu durata de 720 de ore, organizate de Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe, Liceul Tehnologic „Gábor Áron” Târgu Secuiesc şi Şcoala profesională de bucătar din Veszprém, sunt urmate de 18 persoane, respectiv opt care vor să obțină diploma de calificare în meseria de ospătar și zece în cea de bucătar. Cursanții înregistrează o evoluție importantă, sub supraveghea atentă a specialiştilor din Ungaria.
Cursuri de specializare în meseriile de ospătar şi bucătar se numără printre proiectele prioritare ale Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe. De această dată, cursurile au vizat nevoile comunităţii din zona Târgu Secuiesc, acesta este şi motivul pentru care acestea s-au desfăşurat la Liceul Tehnologic „Gábor Áron” din Târgu Secuiesc. Este important de remarcat faptul că programul îşi propune să vină în completarea anumitor domenii ale formării profesionale. Dintre specialiştii prezenţi, Végh Dávid a coordonat activitatea ospătarilor, iar Maurer István pe cea a bucătarilor.
„În judeţul nostru, industria ospitalieră se confruntă continuu cu o penurie de lucrători calificați. În aceste condiţii, este evident faptul că luăm în considerare și nevoile antreprenorilor, dar este la fel de important, să organizăm cursuri de formare care îi vor ajuta pe absolvenţi să-şi găsească un loc de muncă. Pe lângă industria ospitalieră, instituţia noastră se concentrează asupra organizării unor cursuri de formare profesională pentru adulţi şi în alte domenii” – a explicat Gáj Nándor, directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii.
Formatorii străini predau în principal tendinţele internaţionale actuale din domeniu, iar Constantinescu Liliana predă cursurile de teorie pentru meseria de ospătar, Incze Anikó fiind responsabilă cu orele de practică. De asemenea,şi cursurile de formare în meseria de bucătar sunt împărţite, cursurile de teorie sunt predate de Moraru Katalin, iar Ferenczi Henrik ajută la aprofundarea tehnicilor în bucătărie.
Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna