Un nou război mondial ar putea începe în următorii zece ani
Un profesor al Universităţii din Moscova, Serghei Malkov, academician la Academia militară rusă, prezice începutul unui nou război mondial în următorul deceniu. El şi-a expus joi ideea în timpul unei reuniuni a grupului de lucru pentru formarea cadrelor din industria militară rusă, de pe lângă Consiliului prezidenţial cu privire la educaţie şi ştiinţă de la Moscova, relatează Interfax.
'Acum aşteptăm un nou război mondial şi el se va produce în următorii zece ani', a declarat Malkov, explicând că marile puteri ale lumii şi cele mai multe state industrializate se află în prezent în etapa finală a celui de-al cincilea ciclu Kondratieff (după numele savantului rus Nicolas Kondratieff).
Ciclurile Kondratieff pot fi definite ca o succesiune regulată a modificărilor structurale din cadrul economiei moderne. Întinzându-se pe o perioadă de până la 60 de ani, aceste cicluri sunt formate prin alternarea perioadelor de creştere ridicată a unor sectoare economice cu cele de creştere mai lentă. Studiul acestei teorii ajută la urmărirea evoluţiei economiei mondiale şi este de ajutor în domeniul predicţiilor politico-economice.
' În următorii zece ani, ne aşteaptă o puternică instabilitate politică şi tehnologică', a estimat expertul rus, explicând că un grup de experţi de la Universitatea de Stat din Moscova a analizat ciclurile economice şi nivelul agresiunii militare în lume în ultimii 200 de ani şi au ajuns la concluzia că războaiele mondiale şi ciclurile economice se sincronizează. Ţările care nu vor reuşi să treacă de la al cincilea la al şaselea ciclu tehnologic vor rămâne în urmă cu 50 de ani.
Ciclul anterior de recesiune a coincis cu anii 80, perioada în care s-a pus capăt războiului rece.
Ciclurile lungi ale lui Kondratieff presupun o fază de expansiune economică care conduce în mod inevitabil la necesitatea de schimbare a societăţii. Dar posibilităţile de schimbare socială rămân în urma necesităţilor economice, astfel încât dezvoltarea trece într-o fază descendentă în care efectele crizei şi dificultăţile în plan material impun reconstruirea relaţiilor economice şi de altă natură, de cele mai multe ori prin conflicte mondiale.
Cu toate acestea, aşa după cum a menţionat expertul rus, este imposibil de prevăzut dacă următorul conflict mondial va fi un 'război rece' sau un conflict militar deschis.
Primul război mondial a durat patru ani - de la 28 iulie 1914 până la 11 noiembrie 1918. În urma războiului şi-au încetat existenţa patru imperii: rus, austro-ungar, otoman şi german (deşi Republica de la Weimar a continuat să-şi spună imperiul german). Ţările participante au înregistrat pierderi de ordinul a peste 10 milioane de militari ucişi, aproximativ 12 milioane de civili morţi şi circa 55 milioane de răniţi.
Al Doilea Război Mondial (1 septembrie 1939-2 septembrie 1945) a fost cel mai mare conflict armat din istoria omenirii, în care au fost implicate 61 de ţări existente în acel moment (80% din populaţia de pe glob). Luptele s-au dat pe trei continente şi în apele a patru oceane. Este singurul conflict în care a fost utilizată arma nucleară.
Al treilea război mondial este un conflict militar global ipotetic. În secolul al XX-lea, iniţiatorii potenţiali ar fi putut să fie URSS şi SUA.