POLITICA 12 octombrie 2017

Un consilier local cere mai multă disciplină - fără chiul şi fără pantaloni scurţi la şedinţe

de Agerpres | 1257 vizualizări

Disciplina, conduita şi vestimentaţia aleşilor locali au suscitat miercuri dispute în cadrul şedinţei Consiliului Local Municipal Sfântu Gheorghe, după ce unul dintre reprezentanţii PSD le-a cerut membrilor forului să dea dovadă de mai multă corectitudine şi rigoare.

Consilierul PSD Rodica Pârvan, aflată la cel de-al patrulea mandat, s-a arătat nemulţumită de faptul că unii consilieri părăsesc şedinţele înainte de terminarea acestora, motiv pentru care a propus ca prezenţa să se facă la sfârşitul întâlnirilor, şi nu la început.

Aceasta s-a declarat deranjată şi de faptul că unii consilieri nu respectă „bunele maniere“, dovadă că, pe timpul verii, au venit la şedinţe îmbrăcaţi în pantaloni scurţi.

„La finalul ultimei şedinţe am rămas numai şase oameni. Eu cred că acum, că avem şi o indemnizaţie onorantă, ar trebui să stăm până la sfârşitul şedinţelor, pentru că şi la punctul Diverse tot problemele oraşului se discută. (...) Cei care nu pot sta, din motive obiective (...), merg şi se învoiesc de la preşedintele de şedinţă, pentru că avem un regulament. De aceea, eu propun ca prezenţa să se facă la sfârşitul şedinţelor, şi nu la început. Din 17 consilieri să ajungi la şase e cel puţin jenant. (...) Ca să nu mai spun că unii au venit în pantaloni scurţi. (...) Cred că ar trebui să dăm dovadă de mai mult respect faţă de colegi şi faţă de cei care ne-au ales. Decenţa ar trebui să primeze. (...) Am luat cuvântul pentru că e vorba şi despre prestigiul Consiliului local în faţa celor care ne-au ales, a cetăţenilor oraşului“, a declarat profesoara Rodica Pârvan.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, nu a fost întru totul de acord cu tema adusă în discuţie, menţionând, printre altele că nu „haina îl face pe om“.

„Cât priveşte şedinţele, durata acestora este destul de greu de estimat. Ultima dată a durat aproape două ore iar eu a trebuit să plec, pentru că eram aşteptat la un eveniment. (...) Cât priveşte ţinuta, se poate discuta. (...) Ne uităm la lungimea părului, la cum e îmbrăcat omul, dar nu la ceea ce gândeşte şi ce face. Sunt persoane care aparţin altor generaţii, gândim diferit, avem gusturi diferite, alt comportament, alte puncte de vedere. Trăim într-o societate extrem de fragmentată şi poate că cel cu pantaloni scurţi reprezintă un anumit segment. (...) Noi îi reprezentăm pe toţi cetăţenii din acest oraş, şi pe cei cu pantaloni scurţi, şi cred că toleranţă înseamnă inclusiv acest lucru. Eu cred că e mai important ce au oamenii în cap, cum se comportă şi ce pun pe masă“, a replicat primarul Antal Arpad.

Acesta a mai sugerat şi faptul că aleşii locali nu ar trebui să abuzeze de timpul colegilor şi să prelungească inutil şedinţele Consiliului local.

Dezamăgită de răspunsul primit, Rodica Pârvan a concluzionat că o astfel de mentalitate nu face decât să încurajeze indisciplina, adăugând că, în atare condiţii, există riscul ca pe viitor consilierii să vină în costum de baie la şedinţe.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.