POLITICA 19 martie 2009

UDMR Covasna ar putea avea o singură organizaţie teritorială

de Covasna Media | 534 vizualizări

Cele două organizaţii teritoriale ale UDMR Covasna, cea din zona Sfântu-Gheorghe condusă de Albert Almos, respectiv cea dinzona Târgu-Secuiesc, condusă de Baka Matyas, s-ar putea unii. „Unirea” vine la propunerea preşedintelui UDMR, Marko Bela, care a declarat că prin modifi carea statutului formaţiunii şi-ar dori eliminarea organizaţiilor teritoriale. „Şi în acest moment există obligaţia de a avea o con ducere şi în acele judeţe unde există organizaţii teritoriale sepa rate, dar, după părerea mea, ar trebui să renunţăm la organi zaţiile teritoriale” a declarat Marko Bela. „Pot apărea disfunc ţionalităţi. Totuşi, din punct de vedere administrativ, judeţul este o entitate şi e foarte bine dacă şi un partid politic sau o organizaţie politică, la nivel judeţean, are o astfel de entitate“, a mai spus preşedintele UDMR. În această situaţie se află şi UDMR Covasna, numai că liderii celor două organizaţii teritoriale au păreri diferite despre iniţiativa lui Marko Bela. Pe de o parte, Albert Almos îmbrăţişează ideea unei singure organizaţii la nivelul judeţului Covasna, pe când Baka Matyas crede că aceasta se va realiza numai dacă „e musai”. „Trebuie să existe o singură organizaţie în judeţ” a declarat Albert Almos, care a adăugat că susţine această idee de mai mult timp. „Dacă-i musai cu plăcere!” a spus Baka Matyas despre iniţiativă. „Dacă congresul decide în acest sens, atunci aşa o să fie, dar cred că uneori e mai bine ca unele decizii importante să fie discutate de două ori” a spus preşedintele UDMR din zona Târgu Secuiesc. Decizia unirii celor două organizaţii ar putea fi luată la cel de-al IX-lea Congres al UDMR programat pentru data de 25 aprilie, la Cluj.

Adrian Moise

Teme articol: UDMR
Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.