POLITICA 10 martie 2009

Schimbare în fruntea PCM?

de Covasna Media | 819 vizualizări
Preşedintele executiv al PCM Covasna, Csinta Samuel, ar putea candida sâmbătă la funcţia de preşedinte al Partidului Civic Maghiar, după ce acest lucru i-a fost solicitat printr-o scrisoare deschisă semnată de mai mulţi membri PCM din ţară. Mai mulţi membri PCM din Arad, Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş sau Harghita au semnat o scrisoare deschisă prin care îi solicită preşedintelui executiv al PCM Covasna, Csinta Samuel, să candideze sâmbătă la conducerea

Preşedintele executiv al PCM Covasna, Csinta Samuel, ar putea candida sâmbătă la funcţia de preşedinte al Partidului Civic Maghiar, după ce acest lucru i-a fost solicitat printr-o scrisoare deschisă semnată de mai mulţi membri PCM din ţară. Mai mulţi membri PCM din Arad, Bihor, Sălaj, Cluj, Mureş sau Harghita au semnat o scrisoare deschisă prin care îi solicită preşedintelui executiv al PCM Covasna, Csinta Samuel, să candideze sâmbătă la conducerea naţională a partidului. „Mă simt onorat de această scrisoare şi de încrederea manifestată, mă gândesc, încerc să chibzui priorităţile care pot influenţa hotărârea mea”, a declarat Csinta Samuel.

Întrucât Congresul PCM are loc sâmbătă, Csinta spune că va trebui să ia o decizie în scurt timp, termenul amintit de el fiind mâine. Potrivit lui Csinta, foarte important pentru el este sprijinul organizaţiei PCM din Covasna şi al colegilor săi din acest judeţ, cu care lucrează şi faţă de care şi-a manifestat stima. Întrebat dacă scrisoarea deschisă indică o nevoie de schimbare a conducerii PCM, Csinta Samuel consideră că da. „Eu aşa consider, personal, şi mulţi alţii la fel“, a afirmat Csinta.

Nevoie de schimbare

Vicepreşedintele PCM Covasna, Gazda Zoltan, a declarat ieri că personal a semnat scrisoarea de susţinere a lui Csinta Samuel, dar a subliniat însă că este vorba despre o poziţie personală, întrucât la nivelul organizaţiei judeţene nu există deocamdată un consens în această privinţă.

Tot în nume personal, vicepreşedintele PCM Covasna a mai declarat că este nevoie de o schimbare la conducerea PCM. „Părerea mea personală este că trebuie schimbare în fruntea PCM (...), timp de patru ani (pe vremea cât exista UCM, n.r.) ne-am dat seama că preşedintele actual nu poate fi motorul partidului, un partid naţional, ci a mai uitat de organizaţiile din Transilvania, s-a bazat mai mult pe cele din Ţinutul Secuiesc şi noi vrem să fie un partid puternic în toată Transilvania”, a afirmat Gazda Zoltan. În opinia acestuia, motivul pentru care preşedintele PCM doreşte să rămână în fruntea partidului ţine de dorinţa lui de a rămâne în viaţa publică.

Informaţi din presă

Congresul PCM are loc sâmbătă, la Gheorghieni, iar cu această ocazie se vor discuta, printre altele, probleme statutare ale PCM şi ar putea avea loc alegerea conducerii partidului. Conducerea PCM Covasna afirmă că nici până în prezent Congresul partidului nu a fost convocat oficial, iar preşedintele PCM Szasz Jeno pune în pericol partidul, având în vedere că orice eventuală decizie nestatutară care s-ar lua la Congres ar putea fi atacată.

„Spun că am aflat din presă pentru că nici până azi nu am primit o invitaţie oficială, nu a fost publicat oficial de preşedinţia naţională că e convocat Congresul, nu a fost oficial anunţată ordinea de zi, din zvonuri am auzit că ar avea loc alegerea preşedinţiei”, a declarat vicepreşedintele PCM Covasna, Gazda Zoltan.

Potrivit lui Gazda Zoltan, deocamdată nu au cunoştinţă oficial despre ce anume conţine ordinea de zi şi cine va avea drept de vot în cadrul Consiliului Naţional al PCM, întrucât au auzit despre o iniţiativă care contravine statutului partidului, şi conform căreia şi invitaţii ar avea drept de vot, consultativ, după care ar urma să voteze şi cei 140 de delegaţi. Totodată, Gazda mai spune că nu au primit oficial niciun termen pentru eventuale candidaturi sau care ar fi criteriile la care să răspundă eventualii candidaţi.

În opinia vicepreşedintelui PCM Covasna, preşedintele Szasz Jeno riscă viabilitatea partidului şi partidul în sine, întrucât orice eventuală decizie nestatutară care s-ar lua la Congres ar putea scoate partidul în afara legii.

Ana Sidon

Teme articol: PCM Csinta Samuel
Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ariel, 11 martie 2009
Dupa ce a facut praf redactia "Kronika", sa faca praf si PCM-ul! De ce nu candideaza stimbalilul pentru fotoliul de sef al statului? ...micul Napoleon =))
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.