POLITICA 3 decembrie 2012

Regenerarea bazei piscicole, susţinerea cercetării şi a ong-urilor de mediu - priorităţile candidatului ARD Viorel Radu

de Agerpres | 533 vizualizări

Geologul Viorel Radu, candidatul Alianţei România Dreaptă (ARD) pentru Camera Deputaţilor în Colegiul Sfântu Gheorghe, şi-a stabilit ca obiective prioritare înfiinţarea unei fundaţii pentru cercetare, regenerarea bazei piscicole şi stimularea ong-urilor implicate în protecţia mediului.

Viorel Radu menţionează că dacă va accede în Parlament va face lobby pentru înfiinţarea unei fundaţii a parlamentarilor români care să susţină financiar – din surse personale şi private – cercetarea fundamentală în domeniul chimiei, fizicii, astrofizicii, biologiei, ingineriei genetice, telecomunicaţiilor şi IT.

“Sprijinul va fi şi sub forma unor burse de activitate de cercetare, dar mai ales pentru acoperirea costurilor activităţii ştiinţifice propriu-zise până la obţinerea rezultatului final. Progresul omenirii nu se poate realiza decât prin cercetare fundamentală de unde derivă toate tehnologiile moderne aplicabile în toate domeniile”, se arată în comunicat.

Viorel Radu îşi propune, de asemenea, să elaboreze un proiect de lege prin care pescuitul industrial să fie interzis total în Delta Dunării şi limanele fluviale pe o perioada de doi ani. Actul normativ va impune, de asemenea, interdicţia de a se pescui timp de un an la fiecare interval de cinci ani. Radu Viorel a subliniat că proiectul său legislativ vizează exclusiv pescuitul industrial, nu şi cel sportiv, iar în opinia sa va contribui la regenerarea naturală a faunei fluviale.

O altă iniţiativă vizează implicarea ong-urilor în activităţile de monitorizare a mediului. Concret, va propune ca ong-urile care realizează pe cont propriu activităţi de monitorizare a mediului şi care descoperă şi raportează Ministerului Mediului acţiuni de poluare ori distrugere să poată primi o cotă parte din amenda aplicată poluatorului.

“Voi milita pentru implicarea fizică şi materială a ong-urilor care au activitate de mediu în observarea şi eliminarea fenomenelor de poluare şi distrugere a mediului. Concret, un ong va monitoriza direct şi pe cheltuiala sa un anumit obiectiv, iar în cazul în care observă o activitate de distrugere a mediului va face un dosar de cauză complet pe care îl va prezenta la Ministerul Mediului. La finalizarea actului oficial, ong-ul va primi cota parte din amenda în bani şi pe lângă aceasta, bunuri confiscate conforme cu obiectul de activitate. Astfel se va face o economie la buget şi vor lucra în domeniu oameni dornici să facă lucruri folositoare şi nu funcţionari plictisiţi şi coruptibili”, afirmă Viorel Radu.

Contracandidaţii lui Viorel Radu în Colegiul uninominal I pentru Camera Deputaţilor sunt Markó Attila (UDMR), Sánta Imre (PPMT), Emil Pantelimon (USL), Mircea Măgheruşan (PRM), Ştefan Radu Doru (PP-DD) şi Vasile Antonie Tămaş (PER).

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.