Prezidenţiale2025/ Liderul PNL Covasna a votat pentru stabilitate şi un viitor proeuropean
Liderul filialei PNL Covasna, Olimpiu Floroian, a declarat duminică, după ieşirea de la urne în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru stabilitatea şi dezvoltarea României şi pentru un parcurs proeuropean.
„Am votat pentru stabilitatea ţării noastre, pentru dezvoltarea şi prosperitatea ei, pentru un viitor proeuropean, pentru continuarea investiţiilor şi dezvoltarea tuturor oraşelor şi comunelor din România”, a afirmat Olimpiu Floroian, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Acesta a adăugat că votul său a fost şi un semnal împotriva „minciunii, demagogiei şi promisiunilor deşarte”.
„Am votat împotriva minciunii, împotriva demagogiei şi a promisiunilor deşarte, împotriva schimbării doar de dragul schimbării. Ţara noastră e mai bine ca niciodată, e mai stabilă ca niciodată, e mai dezvoltată ca niciodată, e aşa cum multe alte ţări şi-ar dori să fie”, a mai spus liderul PNL Covasna.
Sursa foto: Olimpiu Floroian/Facebook