Președinta AUR Covasna, Dana Varga, anunță mobilizare totală pentru turul doi
Președinta AUR Covasna, Dana Varga, consideră că intrarea lui George Simion în turul doi al alegerilor prezidențiale reprezintă „o victorie de etapă extrem de importantă”, care transmite un mesaj clar dintr-un județ dominat politic, de decenii, de partidele tradiționale. Lidera organizației județene AUR spune că în al doilea tur campania se va axa pe mesajul către toate comunitățile – români, maghiari și romi.
Dana Varga, președinta AUR Covasna, interpretează rezultatul primului tur drept începutul unei rupturi reale de sistemul politic care, spune ea, a eșuat să livreze schimbare.
„Intrarea lui George Simion în turul doi este o victorie de etapă, dar una extrem de importantă. Într-un județ condus de peste trei decenii de partide care s-au perindat la putere fără să aducă o schimbare reală PSD, PNL și UDMR, faptul că George Simion a intrat în turul doi arată că cetățenii din Covasna s-au săturat de promisiuni goale și de umilință. Este un vot de revoltă, dar mai ales un vot de speranță. Alternativa reprezentată de Nicușor Dan nu este una viabilă. A demonstrat, ca primar al Bucureștiului, că nu poate administra nici măcar un oraș, cu atât mai puțin o țară. Este o dezamăgire națională, susținută de sistem tocmai pentru că este slab și ușor de controlat”, ne-a spus lidera organizației județene AUR.
Opt localități câștigate
Județul Covasna nu este încă un bastion al suveraniștilor, dar rezultatele din primul tur sugerează o reconfigurare lentă, dar vizibilă. George Simion a câștigat în opt localități, printre care Vâlcele, Barcani, Dobârlău, Sita Buzăului și Întorsura Buzăului. Dana Varga spune că acest rezultat nu este întâmplător.
„Am obținut un scor foarte bun în județ și am câștigat alegerile în multe UAT-uri unde, până acum, administrația era controlată de partidele vechi PSD, PNL și UDMR și mai tânărul USR. Acest succes nu ar fi fost posibil fără sprijinul românilor, maghiarilor și romilor din județ, care au votat cu curaj pentru schimbare. Oamenii din toate comunitățile vor același lucru: drumuri decente, locuri de muncă, respect pentru cetățeni. Le vom transmite un mesaj simplu și sincer dacă vrem o Românie mai bună, trebuie să ne rupem de trecutul politic care ne-a tras în jos”, a mai spus Dana Varga.
Ce planuri are partidul pentru turul doi?
AUR mizează acum pe un mesaj care transcende etnia și partidul: promisiunea unei rupturi de trecutul politic.
„Fac un apel sincer către toți cetățenii județului Covasna, români, maghiari, romi, dar și către cei care până acum au ales să nu voteze. În turul doi avem în față o șansă reală de a ieși din tiparele vechi ale politicii românești. Avem ocazia de a trimite la Cotroceni un președinte care nu vine din laboratoarele sistemului, ci din rândul oamenilor. George Simion este un om liber, care nu va răspunde decât în fața cetățenilor. Indiferent de etnie sau de opțiunea politică anterioară, cu toții ne dorim o Românie demnă, prosperă și respectată. Haideți să ne unim voturile și să alegem schimbarea adevărată! Vreau să mulțumesc echipei AUR Covasna, aleșilor locali AUR din județul Covasna pentru munca depusă în echipa”, a mai transmis lidera AUR Covasna.
George Simion a reușit să mobilizeze un segment important de votanți în localități dominate până acum de partide tradiționale, însă performanța sa nu este omogenă în județ: în zonele urbane mari și în localitățile cu populație majoritar maghiară, scorul obținut rămâne modest.
Rămâne, însă, întrebarea de fond – cât din votul obținut este un semnal pentru un proiect politic coerent și cât este, de fapt, o sancțiune electorală la adresa partidelor clasice?
***
Redacția noastră a solicitat puncte de vedere din partea celorlalte partide active în județul Covasna, pentru a înțelege cum interpretează acestea rezultatul calificării în turul doi a lui George Simion și Nicușor Dan, ce înseamnă această configurație electorală pentru județ și cum se vor poziționa în perspectiva turului final. Vom publica reacțiile politice pe măsură ce apar.