Prefectul Ráduly István, numit la propunerea UDMR, nu demisionează din funcție
Prefectul județului Covasna, Ráduly István, numit în funcție în urmă cu doi ani la propunerea UDMR, a declarat că nu demisionează, însă va părăsi postul dacă noul Guvern îi va cere acest lucru.
„Rămân la dispoziția cetățenilor și în slujba Guvernului. Pentru mine întotdeauna, și când am fost primar al comunei Ozun și acum, cetățenii au fost pe primul loc. Nu știu ce o să fie, dar până când mi se solicită voi continua activitatea ca prefect, așa cum am făcut și până acum, cu responsabilitate și conștiinciozitate. O să îmi fac datoria până la capăt și dacă va trebui să plec, o să părăsesc Prefectura cu satisfacția că am făcut ceva în toți anii aceștia, am lăsat ceva bun în urma mea și am ridicat ștacheta din toate punctele de vedere, inclusiv în ce privește pacea socială și investițiile în județ. (...) Am avut o foarte bună colaborare cu autoritățile locale, cu instituțiile publice și cu presa și am avut grijă să mențin respectul reciproc și echilibrul în județ”, a declarat, pentru AGERPRES, Ráduly István.
Acesta a fost învestit la conducerea Prefecturii Covasna în aprilie 2021, când a preluat postul rămas vacant după eliberarea din funcție a predecesorului său, Iulian Todor, care fusese numit la propunerea Partidului Mișcarea Populară.
Ráduly István are aproape 54 de ani, este licențiat în Drept și doctor în Geografie, fiind specializat în domeniul turismului și al dezvoltării rurale. De asemenea, a fost lector universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai”, în urmă cu 10 ani a devenit înalt funcționar public, iar din anul 2004 și până la numirea în funcția de prefect a fost primar al comunei Ozun, una dintre cele mai mari comune din județul Covasna.
În aprilie 2023, când și-a făcut bilanțul la jumătatea mandatului, Ráduly István a declarat că menținerea păcii sociale și stabilirea unui parteneriat cu autoritățile locale sunt, în opinia sa, cele mai mari realizări pe care le-a avut în cei doi ani de la preluarea funcției.
Printre altele, prefectul a mai menționat că, printr-o atitudine corectă, o bună comunicare și respect, a reușit să stabilească o colaborare „benefică și fructuoasă” între Instituția Prefectului și Consiliul Județean, precum și cu primarii și consiliile locale din județ.
Totodată, el a amintit că o inițiativă de succes a fost seria de întâlniri pe care a avut-o cu membrii mediului de afaceri, dar și introducerea bilingvismului în cadrul Prefecturii și instituțiilor din subordine, respectiv Serviciul de Pașapoarte și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, ceea ce a contribuit la îmbunătățirea activității și relației cu comunitatea maghiară. Prefectura are, de asemenea, un site, o pagină de Facebook și o pagină de Instagram bilingve.