POLITICA 3 iunie 2010

Potrivit PCM, interesul comun al UDMR și CNMT este legat de bani

de Covasna Media | 886 vizualizări

Conducerea PCM Covasna apreciază că iniţiativa de creare a unui front comun între UDMR și Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) are legătură cu dorinţa comună a celor două organizaţii de a atrage bani de la guvernele României și Ungariei.

Potrivit vicepreședintelui PCM, Balint Jozsef, din moment ce UDMR nu consideră PCM un partener, nu înţelege de ce se mai amintește de alianţa cu civicii maghiari despre care vorbea la un moment dat în cadrul Consiliului Local, și Uniunea ia ca partener CNMT, care nici nu există pe paleta politică.

„UDMR vrea să acapareze bani de la Guvernul din București, iar CNMT de la cel din Budapesta, deci ce îi leagă sunt banii. PCM are legături strânse cu FIDESZ și am fost cu ei și la bine și la rău, nu acum îi căutăm când sunt la guvernare. Legătura noastră este de prietenie, de ideologie, și o asemenea relaţie este mult mai trainică. Delegaţiile noastre sunt mereu la FIDESZ, ei vor să ne ajute să ne dezvoltăm, nu cu sume”, a declarat Balint Jozsef.

Primarului municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a propus recent realizarea unui proiect de solidaritate între UDMR și Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania condus de episcopul Tokes Laszlo, și care să reprezinte interesele comunităţii maghiare atât în raport cu Guvernul de la Budapesta, cât și cu cel român.

Ana Sidon

Teme articol: UDMR PCM CNMT
Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.