POLITICA 9 martie 2009

Nicolae Vlad Popa, candidatul PD-L pe Covasna şi Harghita la europarlamentare

de Covasna Media | 775 vizualizări
Europarlamentarul Nicolae Vlad Popa este candidatul PD-L Covasna şi Harghita pentru alegerile europarlamentare din luna iunie. Popa s-a aflat ieri la Sfântu Gheorghe, unde şi-a lansat candidatura pentru europarlamentare şi unde şi-a deschis, totodată, un birou europarlamentar. Preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat ieri că Nicolae Vlad Popa este primul pe lista PD-L Covasna, sperându-se ca prin realizările lui Popa şi datorită

Europarlamentarul Nicolae Vlad Popa este candidatul PD-L Covasna şi Harghita pentru alegerile europarlamentare din luna iunie. Popa s-a aflat ieri la Sfântu Gheorghe, unde şi-a lansat candidatura pentru europarlamentare şi unde şi-a deschis, totodată, un birou europarlamentar. Preşedintele PD-L Covasna, Gheorghe Baciu, a declarat ieri că Nicolae Vlad Popa este primul pe lista PD-L Covasna, sperându-se ca prin realizările lui Popa şi datorită prestanţei pe care acesta o are în rândul democrat-liberalilor, să obţină un loc eligibil pe lista PD-L pentru Parlamentul European. Arătând că este un bun cunoscător al specificului judeţelor Covasna şi Harghita, Nicolae Vlad Popa şi-a exprimat dorinţa de a fi un reprezentant demn al cetăţenilor din cele două judeţe în PE. „Spiritul european îmi spune că ne îndreptăm către o lume paşnică în care graniţele etnice nu vor mai fi discutate. Trebuie să existe un echilibru. Când cineva este acuzat, are dreptul la apărare. Eu nu voi face decât să apăr pe orice cetăţean român împotriva oricăror discriminări, în spiritul Constituţiei României”, şia explicat Nicolae Vlad Popa candidatura din partea celor două judeţe, precizând totodată că susţine descentralizarea administrativă, însă nu autonomia teritorială, ce contravine Legii fundamentale a ţării. Acesta a arătat că imaginea României are de suferit în cadrul PE, ca urmare a „declaraţiilor ultranaţionaliste” susţinute de europarlamentari precum Tökés László şi Sogor Csaba. Candidatul PD-L Covasna pentru PE a punctat că în atenţia sa, ca europarlamentar, se va afla dezvoltarea economică a judeţelor Covasna şi Harghita, punând accent pe promovarea turismului balneoclimateric, dar şi a celui cultural şi de învăţământ, în scopul educării tinerilor. De asemenea, Nicolae Vlad Popa a vorbit despre necesitatea exploatării energiei geotermale şi a hidrocentralelor, pentru ieftinirea cheltuielilor şi aducerii României la un nivel mai ridicat de trai. De profesie avocat, Nicolae Vlad Popa şi-a început cariera politică în Partidul Naţional Liberal (PNL), având la activ două mandate de senator şi se numără printre membrii fondatori ai fostului Partid Liberal Democrat (PLD), devenind din 2007 membru al PD-L, după fuziunea dintre PLD şi PD.

Monica Rizea

Teme articol: PD-L Nicolae Vlad Popa
Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Marius, 9 martie 2009
E oficial! UDMR a fost cooptata din nou la guvernare! REDAU PRIMUL stirea: Monitorul Oficial nr. 0144 din 09 Martie 2009 Actul nr. 233 din 07 Martie 2009 Emitent: Guvernul României Hotărâre citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.