EDITORIAL. Arhitecţii unui proiect inept
Unde ne duc ăştia, frate? Cine o învaţă atât de prost pe d-na Dăncilă să conducă o ţară cu foarte mari probleme? Cine-i şarpele care-i susură la ureche îndemnuri precum „România 2040“? Ăsta, dacă n-aţi aflat, e un proiect care asigură strategia de dezvoltare economico-socială a României pe termen lung. Adică până în 2040.
Avem nevoie de proiecte pe termen lung? O ţară normală ar avea nevoie de ele. Nu suntem o ţară normală. Noi nu reuşim să respectăm un proiect pe câteva luni, ne răzgândim de azi pe mâine, care 22 de ani?! O nebunie căreia-i dă glas atotvăzătoarea semianalfabetă Viorica Dăncilă, o şefă de Guvern a cărei demisie din motive de incompetenţă o cer nu doar preşedintele României, ci şi mii de oameni în stradă.
La noi totul e cu lustru, totul e imagine. Nu faci nimic, n-ai nicio competenţă, eşti o nulitate în toate domeniile – dar lustrul îţi dă o forţă de nebănuit. Lustrul şi Partidul. Mai exact, prostia şi Dragnea. Drept răsplată pentru susţinerea de care beneficiază din partea unui partid care şi-a propus să ne transforme pe toţi într-un popor de hoţi, d-na premier Dăncilă i-a găsit şefului suprem pe linie de partid o funcţie: arhitect al dezvoltării României până în 2040. Arhitect al dezvoltării durabile a acestei ţări.
Vă daţi seama unde s-a ajuns cu nebunia? Noi nu reuşim să facem în 30 de ani o autostradă ca lumea, una singură, de la cap la coadă şi vrem „dezvoltare durabilă“ pe 22 de ani?! Ce ştie baronul de Teleorman despre dezvoltarea durabilă a României? La ce universitate din Slobozia sau Călăraşi a absolvit cursurile „durabile“? Dar d-na Dăncilă, ce calificare are în materie de durabilitate? Cât trebuie să-ţi dispreţuieşti poporul pentru a fi în stare să propui asemenea bazaconii, care jignesc inteligenţa şi demnitatea oricărui român de bun simţ!
Se vor face comisii, se vor da stipendii materiale şi morale pentru membrii acestora, va curge cerneală, vor curge vorbe şi se vor ciocni interese divergente. Exact de lucrurile astea avea nevoie România, de încă o comisie a neputinţei! Că de şosele oricum nu se ocupă nimeni, a sesizat incompetenţa Guvernului până şi comisarul Corina Creţu, altfel o apropiată a celui mai puternic cuplu politic din România: Dragnea-Dăncilă. Dar d-na premier s-a simţit datoare să-i întoarcă serviciul şefului Camerei Deputaţilor. Ştim, este o doamnă recunoscătoare, neconflictuală, fidelă. Ne-a spus-o de-atâtea ori dl. Dragnea încât a intrat în folclorul orăşenesc de mahala. Alături de-atâtea altele, lipite de tulburătoarea imagine a d-nei premier, „blondă diafan“ (unii i-au spus „pavian“, ce măgărie!) îmbrăcată în negru, însoţindu-l pe Papa Francisc. Şi eu, care începusem să-l prea-sfinţesc pe Sanctitatea Sa...
Ne-am lămurit, aşadar. În lipsă de altceva mai bun de făcut, Dăncilă-Dragnea au pus de-o Comisie care să se asigure că PSD va guverna până în 2040. Obligatoriu, pentru că fără acest partid şi minunaţii lui oameni România nu se va putea dezvolta durabil. Uitaţi-vă cum a fost până acum şi daţi-vă seama ce mare şansă avem cu Dragnea şi Dăncilă: din 28 de ani trecuţi de la Revoluţie, PSD a guvernat sub diferite denumiri şi în diferite proporţii, dar fără Dragnea-Dăncilă la Putere, vreo 22 şi uite unde am ajuns: nicăieri. Cu ei la butoane încă 22 de ani vom fi iarăşi ce-am fost... Adică puternici, neatârnaţi, independenţi, iliberali şi autoritari. Şi din ce în ce mai puţini, mai săraci, mai proşti, mai disperaţi. Dar ce contează, în 2040 cei 10 milioane de români care vor mai rămâne în ţară vor putea să circule pe o şosea de mare viteză construită de Guvernul Dăncilă 20 de la Bucureşti la Iaşi, via Tg. Mureş. Vom sărbători atunci, cu fast, 122 de ani de naţiune întregită trecând munţii din Ţinutul Secuiesc în Bacău pe autostradă, în vreme ce constructorii vor lucra de zor la ultimul tronson de autostradă Braşov – Bucureşti. Mamă, ce vremuri glorioase vă aşteaptă! Şi ce bine că unii dintre noi nu vor mai putea muri de râs văzându-i pe Dăncilă şi Dragnea tăind panglici cu mâini tremurânde...
Dumitru Manolăchescu