Cei mai tineri candidaţi pentru Parlament au sub 25 de ani
Liberalii Emil Pantelimon şi Corina Bote candidează pentru un loc în Camera Deputaţilor.
Cei mai tineri candidaţi din judeţul Covasna la alegerile parlamentare din acest an sunt Emil Pantelimon şi Corina Bote, care nu au împlinit încă 25 de ani.
Aceştia au fost nominalizaţi de PNL Covasna pentru Camera Deputaţilor şi vor candida pe listele USL în Colegiile uninominale Sfântu Gheorghe, respectiv Baraolt. Cei doi au în spate o bogată activitate civică şi politică, numărându-se printre liderii organizaţiei judeţene Covasna a Tineretului liberal.
Într-un comunicat de presă, Emil Pantelimon (23 de ani) menţionează că este conştient de puţinele şanse de reuşită într-un judeţ locuit majoritar de maghiari, dar cu toate acestea liberalii vor desfăşura o campanie electorală „exemplară”.
„Sunt conştient de rezultatele pe care le putem avea la aceste alegeri, dar mai presus de toate, vreau să arătăm oamenilor de lângă noi cum se face o campanie electorală exemplară, cu un mesaj fiabil şi un plan realistic pentru viitorul legislativ”, afirmă Emil Pantelimon.
Pe listele USL pentru Camera Deputaţilor vor mai candida Dan Suciu (PC) pentru Colegiul III Târgu Secuiesc şi actualul deputat Horia Grama (PSD) pentru Colegiul IV Covasna – Întorsura Buzăului. Pentru Senat au fost nominalizaţi preşedintele AVAS Marius Obreja (PNL) pentru Colegiul Sfântu Gheorghe – Baraolt şi inspectorul şcolar adjunct Rădiţa Palela (PSD) pentru colegiul Târgu Secuiesc – Covasna – Întorsura Buzăului.
Pe listele Alianţei România Dreaptă (ARD) vor candida la Camera deputaţilor geologul Viorel Radu (Colegiul Sfântu Gheorghe), managerul Robert Radu (Colegiul Baraolt), inginerul Liviu Comănici (Colegiul Târgu Secuiesc) şi fostul subprefect Valentin Ionaşcu pentru colegiul Covasna – Întorsura Buzăului. Pentru Senat, ARD îi va avea drept candidaţi pe Gheorghe Ion (rezervist şi director de vânzări) pentru Colegiul Sfântu Gheorghe – Baraolt şi pe fostul deputat Petre Străchinaru pentru Colegiul Târgu Secuiesc – Covasna – Întorsura Buzăului.
Nominalizările UDMR pentru Camera Deputaţilor sunt fostul subsecretar de stat Markó Attila în Colegiul Sfântu Gheorghe, actualul viceprimar al staţiunii Covasna Thiesz János în Colegiul uninominal Covasna – Întorsura Buzăului, actualul deputat Márton Árpád în Colegiul Baraolt şi omul de afaceri Fejér László în Colegiul Târgu Secuiesc. Pentru Senat candidează fostul manager public al judeţului Covasna, Klárik László, în Colegiul Sfântu Gheorghe – Baraolt şi actualul deputat Olosz Gergely în Colegiul Târgu Secuiesc – Covasna – Întorsura Buzăului.