Antal Árpád: „Nu vom face parte din nicio construcție politică din care face parte AUR”
Criza politică se adâncește în România după anunțul depunerii unei moțiuni de cenzură de către Sorin Grindeanu (PSD) și George Simion (AUR) împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. În acest context, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a lansat critici la adresa jocurilor politice actuale, pe care le consideră o frână pentru reformele necesare.
Antal Árpád a subliniat că această alianță (n. red. PSD-AUR) ar reuni forțe politice interesate să mențină privilegii și dezechilibre existente în sistem. Totuși, primarul nu apără necondiționat Guvernul. Dă și un exemplu concret care l-a nemulțumit, și anume modul în care a fost construit bugetul Capitalei. Consideră că Bucureștiul a fost favorizat pe nedrept și a primit fonduri suplimentare în timp ce alte zone rămân în urmă.
„Este evident că sunt foarte mulți în această țară care nu sunt interesați să se facă reforme. Asta nu înseamnă că tot ce a făcut Guvernul Bolojan ca și reformă are susținerea mea. Nu. De exemplu, felul în care a fost conceput bugetul Bucureștiului mi se pare revoltător. Adică Bucureștiul este un special al administrației publice, așa cum magistrații sunt speciali în rândul pensionarilor, de exemplu. Deci practic Bucureștiul a primit extra fonduri anul acesta, ceea ce este profund nedrept din punctul meu de vedere. Deci asta ca să am și o critică punctuală și concretă”, a spus, marți, primarul Antal Árpád.
În același timp, el clarifică poziția UDMR și spune că partidul nu va intra în nicio formulă politică în care este implicat sau susținut AUR.
„Dar eu observ că se face acum o alianță antireformă împotriva acestui guvern. Deci cei care nu sunt interesați de reforme, cei care nu doresc ca anumite sinecuri, anumite nedreptăți să fie corectate, au făcut o alianță împotriva acestui guvern. Asta se întâmplă. Iar în ceea ce privește UDMR-ul, noi cred că am spus foarte clar, nu vom face parte din nicio construcție politică din care face parte AUR sau este susținută de AUR”, a mai spus primarul.
Acesta a adăugat că România este deja încărcată de probleme, iar o criză politică era ultimul lucru de care mai avea nevoie.
„Cu războiul din Iran și din Ucraina, cu 10 RON benzina și motorina, cu deficitul deja existent, doar o criză politică ne mai lipsea ca să ne simțim mai bine”, a mai spus Antal Árpád.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD și AUR vine după retragerea social-democraților de la guvernare și riscă să destabilizeze și mai mult scena politică. Lideri politici precum Dominic Fritz (USR) consideră că aceasta are șanse reale să treacă, în timp ce premierul Ilie Bolojan acuză formarea unei noi majorități de facto împotriva reformelor. În paralel, Nicușor Dan a convocat consultări pentru a evita blocaje majore, în special în ceea ce privește fondurile din PNRR, aflate în risc pe fondul instabilității politice.