POLITICA 15 iunie 2009

Analizând rezultatele înregistrate de partidele româneşti din judeţ la europarlamentare, primarul Antal Arpad crede că „PD-L şi PSD îşi arogă fără motiv dreptul de a «conduce» judeţul Covasna“

de Covasna Media | 1972 vizualizări

Primarul municipiului Sfântu-Gheorghe, Antal Arpad, consideră că UDMR a realizat un „scor frumos“ la alegerile europarlamentare din 7 iunie şi se arată încântat de faptul că UDMR a obţinut, în Sfântu-Gheorghe, un procent de 85%, în condiţiile în care populaţia maghiară e de 74%. Potrivit lui Antal Arpad, din rezultatele obţinute de UDMR în Sfântu-Gheorghe, reiese că 40% dintre români au votat cu UDMR.

„Dacă nu aceasta este explicaţia, înseamnă că românii nu s-au dus la vot ci doar maghiarii. În această situaţie, sunt două teorii: românii nu s-au dus la vot fie pentru că nu au încredere în politicienii români, fie pentru că s-au dus acasă şi nu erau în judeţul Covasna“, crede primarul.

Potrivit acestuia, în Sfântu-Gheorghe, partidele româneşti nici măcar nu au atins pragul de 5% în privinţa voturilor obţinute, ceea ce demonstrează că filialele locale ale PDL şi PSD îşi arogă fără motiv dreptul de a „conduce judeţul Covasna“.

„PD-L şi PSD, în acest moment, trebuie să pună în balanţă ce e mai important pentru ţară: să dea câte cinci poziţii în Harghita şi Covasna unor incompetenţi sau semiincompetenţi şi să strice relaţia cu maghiarii sau să lase comunitatea maghiară să-şi gestioneze problemele aşa cum a făcut-o în ultimii ani şi să avem un parteneriat românomaghiar”, crede Antal Arpad.

Acesta consideră că nici PD-L şi nici PSD Covasna nu meritau funcţiile de conducere ale deconcentratelor, din moment ce nu au reuşit să obţină în judeţul Covasna decât un număr infim de voturi la europarlamentare.

„Să fim serioşi, cu astfel de rezultate, orice lider decent dă afară toţi şefii locali. Eu nu mă bag însă în treaba lor, e partidul lor, până la urmă, dar spun că ar trebui daţi afară de la deconcentrate”, este de părere Antal Arpad.

Grama îl sfătuieşte pe Antal să se ocupe de treburile administrative

Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, consideră că primarul Antal Arpad nu ar trebui să abordeze astfel de subiecte, fiind de părere că nici UDMR nu a reuşit o „performanţă” la europarlamentare în Sfântu Gheorghe.

„Nu cred că Antal Arpad e îndreptăţit să se bată cu cărămida- n piept. Domnul primar se trezeşte vorbind singur, dar ar face mai bine să se ocupe de administraţie şi să se uite atent pe ce cheltuie banii publici, pentru că, dacă nu, o să ne uităm noi şi o să vedem pe unde se scurg fondurile spre societăţile prietenilor dumnealui”, a declarat Horia Grama.

Monica Rizea

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
ziarist, 15 iunie 2009
Aici trebuie sa-i dau dreptate Ariel-ului. Si spun asta gandindu-ma ca foarte recent directorii institutiilor descentralizate sustinuti de pdl au primit indicatii clare privind achizitiile de birotica citeste integral
Ariel, 15 iunie 2009
La societatile apropiate de Grama sau Baciu cine se uita?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.