Mihai Cozmei - probabil cel mai rapid trăgător din lume!

Un cal în galop și un călăreț ce trage cu arcul într-un ritm ce poate sfida o armă semi-automată – pe scurt, horseback archery sau tir cu arcul călare. Iată un nou sport sau/și o artă marțială a cărei tradiție reînvie și în care un român excelează. 

Mihai Cozmei este în vârful piramidei arcașilor călare. Campion mondial în Coreea acum trei ani, campion european în Franța anul trecut și acceptat de clasamentele internaționale în primii cei mai buni patru din lume, astăzi, Mihai a creat un stil și o școală proprie recunoscute peste tot în lume. 

Faptul că în România nimeni nu știe, nu este nici vina lui Mihai și nici a românilor. Așa a fost să fie datul sorții, ca protagonistul nostru să plece din țară exact când începea să practice acest sport - acum 20 de ani - iar în țară, sporturile ecvestre precum tirul cu arcul tradițional sunt pasiuni scumpe și rare. 

Încerc o reparație într-un dialog, dificil din păcate, pentru că Mihai este un moldovean modest, căruia nu îi place să vorbească despre sine, darămite să se laude cu ceea ce a realizat. Când însă, vine vorba despre arcuri și mânuirea lor, Mihai este de neoprit...

Cum a început?

La 30 de ani eram instructor de Aikido în Iași și îmi profesam meseria, cea de inginer. Mergeam des în Ungaria la un maestru Zen iar când s-a ivit oportunitatea de a rămâne în preajma lui – practic mi s-a oferit posibilitatea de a lucra și de a mă antrena într-o demonstrație de tir cu arcul călare – am știut că drumul meu în viață va fi diferit. Am atins apoi încet ceea ce mi-am  dorit dintotdeauna: să pot să trăiesc practicându-mi pasiunea. Am devenit – așa cum spun înțelepții orientali despre profesori/maeștri – un elev care accepta să-i învețe pe ceilalți pentru a-și putea continua propriile studii. Am renunțat la tot în favoarea tirului cu arcul călare dar nu îmi pare rău. Am găsit acea armonie de care aveam nevoie în viață. Nu trebuie să fug de la muncă pentru a-mi practica hobby-ul, ci imi trăiesc pasiunea în fiecare clipă.

La ora actuală, în lume, tirul cu arcul călare se definește în jurul câtorva școli care au creat diferite stiluri și care, la rândul lor, au dat naștere la probele majore ce vor fi punctate intr-o competitie. 

Școala coreeană, în care călărețul trebuie să lovească ținte consecutive pe un traseu de 90 de metri pune accent pe viteză. Punctajul se câștigă atât din centrarea loviturilor cât și din bonusul obținut din viteza calului. Mihai de exemplu, poate lovi trei ținte în cele nici 7 secunde în care un cal în plin galop va parcurge traseul. 

Școala maghiarăreînviată de maestrul Kassai este cea care imită un atac – o singură țintă în mijlocul unui traseu de 99 de metri în care călărețul va trage atâtea săgeți câte e capabil să armeze, din diferite poziții, în funcție de unde se află calul în raport cu ținta - față, lateral și din spate. În acest stil, aflat într-un galop ceva mai lent, un bun trăgător va putea trage chiar și 10 săgeți. 

Școala poloneză, mai mult o probă decât o școală în sine, care imită vânătoarea pe un traseu lung de aproximativ 1-2 km, în care lovirea celor peste 25 de ținte trebuie alternată cu strunirea calului. Desigur, ar mai fi școlileși stilurile orientului mijlociucare încearcă să transpună  echivalentul artelor marțiale ecvestre în cerințele unui sport călare, în care să primeze siguranța, spectaculozitatea și respectarea unor regulamente.

Din lunga listă de victorii internaționale, hai sa enumerăm câteva:

Campion european în stilul coreean - 2012 (Ungaria), campion mondial - 2014 (Coreea), câștigător al DHA Hunt Track - 2016 (Suedia), Locul I la Battle Track Trophy – 2016 (Malaysia), campion european absolut - 2017 (Franța), câștigător al Golden Arrow Competition - 2017 (Kazakhstan).

(OK, deci e cazul să completez eu restul...) După cum vedeți, din listă lipsesc concursurile la care Mihai a ieșit pe locurile 2 sau 3. Am umple pagini întregi cu ele pentru că, în ultimii ani, prezența lui pe podium a devenit o certitudine în lumea tirului cu arcul călare. De exemplu, anul acesta, în Iordania, am avut onoarea și plăcerea de a fi coleg de echipă cu Mihai (reprezentând Romania)  dar și la Campionatul Mondial din Ungaria. În Iordania, Mihai s-a clasat pe locul 2, iar în Ungaria a ratat podiumul din pricina unei scărițe rupte care a provocat o cădere (spectaculasă și, din fericire, fără urmări) într-una din probe. Se spune că adevarații campioni se cunosc în momentele în care pierd, nu în cele în care câștigă iar Mihai a demonstrat că înfrângerea poate fi privită cu seninătate și înțelegere. 

În rest, fiecare concurs cu dificultățile sale: am ajuns campion mondial în Coreea, trăgând 15 săgeți. Presiunea este uriașă la fiecare lovitură. În Franta am devenit campion european cu peste 200 de săgeți trase... diferit. Dacă ratezi una-două, mai ai posibilitatea să rectifici pe parcurs. Iar eu, cu toataă experiența, recunosc că am trac.

Sunt multe variabile și foarte multe necunoscute în aceste competiții. E greu, chiar imposibil să îți transporți propriul cal la mii de kilometri. Așa că, de obicei, se apelează la închirierea unui cal la fața locului. Câteodată e pe alese, alteori e atribuit prin tragere la sorți. Oricum ar fi, ai de obicei o zi de antrenament în care ai timp să te cunoști cu el și să stabilești o minimă comunicare. Din a doua zi va trebui să-l călărești în galop, fără să ții frâiele în mâini. Iar cel mai greu e atunci când cei care “joacă acasă” concurează cu caii lor, antrenați exact pe terenul de competiție.

Cum e în lumea arcașilor călare?

E diferit, cred, datorită eforturilor uriașe pe care trebuie să le faci. Ca orice sport ecvestru, în primul rând nu e ieftin. Sunt costuri legate de antrenamenele pe cal plus cele legate de instrucția cu arcul. Dar sacrificiul major e cel legat de timp si dedicație. Iți trebuie multă pasiune ca să începi să practici. De aceea, în lumea arcașilor călare vei intâlni o mulțime de nebuni frumosi a caror țel nu e totdeauna să câștige competiția. Uneori, când intri în concurs cu câte un cal mai nervos și mai rapid, îți spui că dacă scapi nevătămat la final e o reușită. 

Pentru cei ce ar vrea sa înceapă de maine. În care dintre arte ar trebui să se specializeze prima oară: trasul cu arcul la țintă sau călărie? 

Metaforic cel puțin, trasul la tinta este despre dorința fiecăruia de a-și atinge țelurile, despre succes. Dominant așadar, este tirul cu arcul. Însă paradoxul este că pentru a te putea concentra total asupra arcului, asupra țintei, trebuie să fii un călăreț atât de experimentat încât să poți să uiți de calul în a cărui șa stai. Daca m-aș duce să caut viitori arcași călare m-aș duce mai degraba printre călăreți, nu la cluburile de tir cu arcul. Un arcaș bun, dar slab călăreț nu va putea valorifica nici 20% din aptitudinile de tras cu arcul. Pe când, cine stă bine în șaua calului va trebui sa lucreze doar la îmbunătățirea stilului și a acurateței la trasul cu arcul.

Dar chiar tu ești dovada vie a faptului că toată lumea poate practica aceasta artă.

Cred că da! M-am urcat prima dată pe cal la 30 de ani și tot atunci am luat prima oară un arc în mână! (n.r. E adevărat însă că de când s-a urcat pe cal nu s-a mai dat jos și nici arcul nu l-a mai lăsat din mână!)

Ai o pasiune deosebită pentru arcuri, ceea ce te-a făcut să vrei să concepi un tip special de arc care se potrivește perfect cu stilul tău dar și cu cerințele speciale ale trasului cu arcul din șaua unui cal. Cum e?

Arcul meu e special doar pentru arcașii din ziua de azi ,pentru că este asimetric. Dar în vechime, asta era normalitatea. Asimetric înseamnă că brațul elastic superior este intenționat confecționat mai lung decât cel inferior, astfel ca săgeata să plece exact de pe mijlocul corzii. Când ai un arc perfect simetric trebuie să te gândești că priza pe arc îți mută această centralitate. Faptul că sageata pleaca exact din mijlocul corzii înseamnă eficiență, viteză și putere maximă. Hunii, perșii, mamelucii, mongolii la apogeul puterii militare foloseau aceste arcuri asimetrice care dau rezultate excelente la distanțe de 20-30-40 de metri. Arcurile de infanterie erau desigur, făcute pentru lupta la distanță de peste 100 de metri.  Am lucrat mult la design-ul acestui arc și sunt foarte multțumit de rezultat.

Stilul tău de tras cu arcul e unul cu totul deosebit. Cum ai ajuns la această tehnică pe care cred că  n-o folosește nimeni în lume la ora actuală?

Cerințele trasului cu arcul de pe cal sunt diferite, desigur! În timp ce un arcaș pedestraș poate întinde coarda în 2-3 secunde – ceea ce înseamnă mai multă forță și posibilitatea de a utiliza arcuri puternice de peste 60-70 de livre, călare ai la dispoziție pentru întins și tras cam o jumătate de secundă. Amplificarea vitezei și a puterii de penetrare, implicit, se poate face doar prin tehnica de tragere. Eu, spre exemplu, folosesc întinderea explozivă de-a lungul brațului stâng concomitent cu întinderea corzii în brațul drept. La final, arcul se rotește în mâna trăgătorului iar această mișcare poate crește viteza cu până la 10%. În urma unui calcul simplu, la această creștere a vitezei avem o puterea de penetrare mai mare cu 25-30%. Este ceva complet diferit față de ce vedem în compettțiile clasice, olimpice de tir cu arcul. Chiar și fată de competițiile cu arcuri tradiționale.

Pentru un arcaș călare, unul din momentele cheie este încărcarea săgeții în arc. Rata de foc este foarte importantă. Niciodată nu știi cât de rapid sau lent va fi calul, așa că ai câteodată la dispoziție doar 8-9 secunde pentru a trage 3 săgeți. Deci, în maxim 3 secunde trebuie să încarci, să întinzi, să ochești și să revii. La unele stiluri se poate trage ținând săgețile în mână, la altele din tolbă. Din mână, Kassai Lajos deține recordul mondial trăgând o săgeată la fiecare 1.5 secunde. Mihai, din tolba așezată pe spate, reușește o performanță de o săgeată sub 2 secunde. Din păcate, nimeni nu a încercat să omologheze acest record dar este posibil ca Mihai să fie cel mai rapid trăgător din lume – tras de pe cal și desigur, din tolbă!

Ai creat un concept “Living arrow” în jurul căruia încep să graviteze din ce în ce mai mulți. Cum a început și unde ați ajuns?

Este o linie tehnică bazată pe aspecte tradiționale. Prima școală de tir cu arcul a fost în Ungaria. De atunci, am schimbat stilurile pentru a încerca să ințeleg și să îmbunătățesc. Living Arrow nu e o școală unde trebuie să înveți ce se predă. Este o linie, un bagaj de cunoștințe din care fiecare poate să aleagă ce dorește. Conceptul filozofic, spiritual dacă vreți, este ideea că fiecare săgeată ce pleacă este o responsabilitate. Ca și orice cuvânt rostit, dealtfel. E o atitudine, un mod de exprimare, un efort. Dacă săgeata nu-și atinge ținta, motivul eșecului va trebui să îl cauți în tine. Living Arrow este un mod de a comunica cu tine însuți prin intermediul săgeții.

Deci, până la urmă este tirul cu arcul călare un sport sau o artă marțială?

Este și, și! Aspectul sportiv conferă o acuratețe mai mare loviturilor însă în detrimentul vitezei. Deasemenea se folosesc arcuri slabe, fără forță de penetrare mare cu care se pot trage mai multe săgeți pentru că nu se pune accent pe o întindere completă. Antrenamentul este unul sportiv: repetiții multiple într-un spațiu bine definit și de obicei cu aceiași cai. Ca și arta marțială, accentul depinde de tradiția pe care o reprezinți. Arcurile sunt puternice, forța de penetrare uriașă – comparabile cu ceea ce foloseau luptătorii călare în vechime. Mânuirea calului este esențială și capacitatea de a trage de pe orice cal – rapid sau mai lent, obligatorie. Varietatea probelor tradiționale totodata este mai mare, ceea ce necesită o mai bună pregătire generală și nu doar una specifică pentru o anume probă. În Europa, Statele Unite, Australia sau Canada devine un sport susținut de federațiile ecvestre sau de cele de tir cu arcul. În țările musulmane e o revigorare fantastică a acestei tradiții marțiale, cu foarte mult accent pe dezvoltare personală, practică spirituală și chiar mistică religioasă. În Turcia, spre exemplu, a fost acceptat ca și tezaur cultural și sunt mai mult de 200 de cluburi. Și asta doar în ultimii 10-15 ani.

Crezi ca avem potențial în România pentru dezvoltarea acestui sport/artă marțială? Te-ai întoarce să pui bazele unui club de arcași călare?

Păi, în primul rând, să ne amintim că avem scene în Cronica lui Neculce în care se spune ca Petru Rareș, în goana unui cal s-a întors și a tras o săgeată. Moldovenii răzeși trăgeau cu arcul călare. Deci avem chiar tradiție – asta pentru cine crede că tirul cu arcul călare s-a practicat numai în pustiile Asiei. La noi, în România, sper că mergem într-o direcție bună! Am avut prima echipă românească atât în Iordania cât și în Ungaria la CM. Am fost primiți în International Horseback Archery Alliance și suntem pe cale să înființăm Asociația Română de Tir cu Arcul Călare – ARTAC. Chiar dacă locuiesc în Finlanda, sufletul îmi este acasă. Într-o zi sper să mă întorc și să găsesc câțiva români cu care să îmi împărtășesc pasiunea!

Vrei să fii la curent cu ”aventurile” lui Mihai Cozmei? Urmărește pagina de facebook: https://www.facebook.com/livingarrowhorsebackarchery/

Autor: D.M.           Sursa foto: arhiva personală Mihai Cozmei