„Ziua Cetăţii Zânelor” – excursie ghidată la cetatea dacică din Covasna, spectacole, ateliere şi jocuri tradiţionale
Cetatea dacică din Covasna, una dintre cele mai mari fortificaţii dacice din afara Munţilor Orăştiei, va putea fi vizitată cu ghidaj de specialitate pe 22 august, în cadrul „Zilei Porţilor Deschise”, organizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică - Valea Zânelor”, cu prilejul celei de-a IX-a ediţii a evenimentului „Ziua Cetăţii Zânelor”.
Potrivit specialiştilor, cetatea, ridicată în urmă cu aproape 2.000 de ani, este înconjurată de mai multe ziduri fortificate de aproape doi metri, care oferă informaţii importante despre modul de organizare a sistemului defensiv dac.
Cercetările arheologice efectuate aici au scos la iveală numeroase artefacte, de la ceramică, unelte şi ustensile până la monede, accesorii vestimentare şi podoabe, printre care fibule din bronz, fier şi argint, pandantive, cercei, brăţări şi colane din bronz, mărgele din sticlă şi chihlimbar, precum şi două temple dacice.
„Cele mai numeroase descoperiri din sit aparţin epocii Regatului Dac - o cetate fortificată cu ziduri din piatră, lut şi lemn, organizată pe cel puţin şase terase şi o acropolă, dar s-au descoperit şi materiale datate în epoca bronzului sau în Evul Mediu (...) Dintre puţinele obiecte metalice găsite merită amintit aici un obiect rar întâlnit în lumea dacică: un mâner terminat cu un cap de berbec de la un vas din bronz roman”, a precizat arheologul Paul Luca Pupeză.
Primele săpături la cetate au fost efectuate în anii 1942-1943 de către arheologul clujean Alexandru Ferenczi şi continuate în 1949 de profesorul Constantin Daicoviciu, împreună cu alţi arheologi. Cercetările au fost reluate în 1968 de Szekely Zoltan, de la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
În 1995, după o furtună puternică ce a smuls arborii din rădăcini, o parte dintre zidurile cetăţii au ieşit la iveală, iar în 1998 au început cercetările arheologice şi interdisciplinare sub egida Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj.
În jurul cetăţii s-au ţesut, de-a lungul timpului, numeroase legende. Potrivit uneia dintre ele, fortificaţia ar fi fost ultimul refugiu al regelui Decebal, iar o altă legendă vorbeşte despre existenţa unei comori ascunse în acest loc.
„Ziua Porţilor Deschise” va avea loc sâmbătă, 22 august, între orele 10:00 şi 15:00, iar participarea publicului este gratuită. Pentru excursia până la cetate, organizatorii recomandă încălţăminte potrivită pentru drumeţii montane.
Evenimentul va continua duminică, 23 august, între orele 10:00 şi 20:00, în Poiana Nedeii din Voineşti-Covasna, cu activităţi distractive, ateliere, expoziţii, jocuri, dansuri şi teatru pentru copii.
Cea de-a IX-a ediţie a „Zilei Cetăţii Zânelor” este organizată de Asociaţia Culturală „Cetatea Dacică - Valea Zânelor” Covasna, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, cu sprijinul financiar al Primăriei Oraşului Covasna, Consiliului Local Covasna şi Casei Orăşeneşti de Cultură Covasna.
Printre parteneri se numără Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” Covasna, Centrul European de Studii în Probleme Etnice, Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Covasna, Federaţia Română de Oină şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei.