CULTURA 8 iunie 2010

Victor Rebengiuc, semnătură de susţinere pentru Bocsardi Laszlo

de Covasna Media | 714 vizualizări
Directorul Teatrului Tamasi Aron contestă comisia care i-a evaluat activitatea managerială Directorul Teatrului Tamasi Aron (TTA) din Sfântu Gheorghe, regizorul Bocsardi Laszlo, a depus ieri dimineaţă, la Primăria Sfântu Gheorghe, contestaţia referitoare la comisia evaluatoare a activităţii sale manageriale pe ultimii cinci ani. „Am contestat evaluarea pe motive de procedură, termenul legal de soluţionare fiind de trei zile începând cu data de 8 iunie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem o concluzie joi, pe 10

Directorul Teatrului Tamasi Aron contestă comisia care i-a evaluat activitatea managerială

Directorul Teatrului Tamasi Aron (TTA) din Sfântu Gheorghe, regizorul Bocsardi Laszlo, a depus ieri dimineaţă, la Primăria Sfântu Gheorghe, contestaţia referitoare la comisia evaluatoare a activităţii sale manageriale pe ultimii cinci ani.

„Am contestat evaluarea pe motive de procedură, termenul legal de soluţionare fiind de trei zile începând cu data de 8 iunie, ceea ce înseamnă că trebuie să avem o concluzie joi, pe 10 iunie”, a declarat Bocsardi Laszlo.

Comisia de evaluare a performanţelor manageriale obţinute de directorul Bocsardi Laszlo la TTA în ultimii cinci ani a fost formată din consilierul local Klarik Attila, directorul Ansamblului de Dansuri Haromszek, Deak Gyula, şi actriţa Balazs Eva. După evaluare, comisia a notat activitatea managerială a lui Bocsardi Laszlo cu nota 8,92, în vreme ce nota minimă pe care acesta trebuia s-o obţină pentru a i se prelungi contractul este, conform legii, 9.

Vicii de procedură

Într-o declaraţie publică, Bocsardi Laszlo a arătat că găseşte „de neînţeles decizia comisiei”, acuzând vicii de procedură în ceea ce priveşte legislaţia pe baza căreia s-a realizat evaluarea sa. Bocsardi a mai subliniat creşterea cu mai mult de 20,46% - de la un număr de 18.951 (2005) la 22.830 (2009) a audienţei TTA, precum şi depăşirea tututor indicatorilor de eficienţă în privinţa comunicării cu publicul. Declaraţia directorului TTA mai face referire şi la unicitatea Bienalei Reflex, „un proiect cu o identitate unică în peisajul festivalier din România”, la lansarea unei emisiuni radio prin care au fost realizate nenumărate interviuri cu spectatori, la creşterea considerabilă a veniturilor Teatrului din 2005 încoace şi la faptul că deşi raportul comisiei acuză că organigrama Teatrului a fost greşită şi necorespunzătoare, aceasta a fost totuşi aprobată în Consiliul Local de fiecare dată cu voturi majoritare.

Peste 1.800 de semnături de susţinere

Federaţia Organizaţiilor Civile din judeţul Covasna a întocmit o petiţie on-line prin care îi îndeamnă pe locuitorii din Sfântu Gheorghe, precum şi pe iubitorii de teatru de pretutindeni, să-l susţină pe actualul director al TTA, Bocsardi Laszlo, astfel încât mandatul acestuia să aibă continuitate.

Potrivit preşedintelui Organizaţiei, Bereczki Kinga, rezultatele lui Bocsardi la Sfântu Gheorghe sunt vizibile, în condiţiile în care numele oraşului este permanent asociat TTA, atunci când acesta obţine premii şi aprecieri atât pe plan naţional cât şi internaţional.

Victor Rebengiuc a semnat petiţia

Petiţia a fost postată la adresa www.sepsiszentgyorgy.info/peticio, este disponibilă în limbile română, maghiară şi engleză şi a fost deja semnată de peste 1800 de persoane - teatrologi, actori, regizori, muzicieni, profesori, ingineri, cadre medicale, ziarişti, studenţi ş.a. Printre semnatarii petiţiei de susţinere a lui Bocsardi Laszlo se numără actorii Victor Rebengiuc şi Ilinca Goia, dramaturgul Radu Macrinici şi criticul de teatrul Elisabeta Pop.

Textul petiţiei vorbeşte despre progresele realizate de TTA în ultimii cinci ani, sub conducerea lui Bocsardi Laszlo. Petiţia va fi prezentată primarului Antal Arpad astăzi, la ora 12, pentru a se vedea dacă se poate interveni asupra deciziei pe care o impune nota de 8,92 obţinută de Bocsardi în urma evaluării.

Potrivit legii, dacă nota dată de comisia de evaluare a performanţelor manageriale va rămâne finală, contractul actualului director nu va mai putea fi prelungit, urmând a se organiza un concurs pentru ocuparea acestei funcţii.

Monica Vajna

Sursa foto: Mediafax

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.