CULTURA 17 iunie 2019

Turneul "Despre oameni şi cartofi" are rezultate concrete şi vizibile, spune directoarea Teatrului "Andrei Mureşanu"

de Agerpres | 874 vizualizări

Turneul de incluziune socială "Despre oameni şi cartofi", derulat în acest an de Teatrul "Andrei Mureşanu" din Sfântu Gheorghe cu scopul de a identifica şi prezenta problemele comunităţilor rome, dar şi de a sensibiliza opinia publică cu privire la acestea, are rezultate "concrete şi vizibile", spune directoarea instituţiei, Anna Maria Popa.


Aceasta a menţionat că spectacolul "Despre oameni şi cartofi" regizat de Radu Afrim, care a fost prezentat în cadrul acestui turneu în şase oraşe din judeţele limitrofe, respectiv Miercurea Ciuc, Gheorgheni, Săcele, Braşov, Focşani şi Bacău, a fost inspirat de o întâmplare reală - o tragedie feroviară petrecută în anul 2012 în judeţul Covasna, în urma căreia au murit nouă oameni care se întorceau de la cules de cartofi, după ce tractorul în care se aflau a fost lovit de un tren.


Spectacolul a fost însoţit şi de o campanie de strângere de fonduri şi ajutoare pentru urmaşii victimelor decedate în acel accident.


"Este un proiect de suflet pe care l-am început acum un an la iniţiativa lui Radu Afrim (...) Spectacolul a avut un real succes, ceea ce ne-a dat curajul să aplicăm la Administraţia Fondului Cultural Naţional pentru acest turneu de incluziune socială, care a presupus vizitarea a şase oraşe, în care am şi jucat acest spectacol, dar în care am vizitat toate comunităţile romi şi am avut discuţii cu personalităţi din administraţia locală a fiecărui oraş, să vedem în ce mod ar putea soluţiile pe care nu le-am identificat pentru oraşul nostru să fie aplicate şi în alte oraşe. Am descoperit că problemele comunităţii rome sunt foarte diferite. Nu am găsit acelaşi tip de problemă de la un oraş la altul, în schimb am descoperit o comunitate unită, frumoasă, în plină dezvoltare, ceea ce, mie cel puţin, mi-a demontat toate falsele impresii în ceea ce priveşte comunitatea romă. Am întâlnit oameni muncitori, foarte serioşi, începând cu familiile copiilor şi cu copiii care joacă în spectacolul nostru, care nu au ratat nicio repetiţie (...), părinţi care înţeleg acum foarte mult importanţa educaţiei în viaţa copiilor lor, prin comparaţie cu propria lor soartă", a declarat, pentru AGERPRES, Anna Maria Popa.


Aceasta a mai spus că, în timpul turneului, a constat că în Bacău există o comunitate de romi foarte solidă, în care se întâmplă multe lucruri bune, iar la Gheorgheni, în judeţul Harghita, sunt câteva organizaţii nonguvernamentale preocupate în mod real de foarte soarta membrilor comunităţii rome de aici, în schimb, la Focşani starea comunităţii rome este precară, iar dialogul este extrem de dificil.


"Spre surprinderea şi spre bucuria noastră, în cadrul acestui turneu am identificat probleme la care am şi găsit soluţii şi deja am şi dat drumul la implementarea soluţiilor găsite. Sper ca proiectul acesta să fie dus mai departe cu nişte rezultate concrete şi vizibile. Spre exemplu, la Miercurea Ciuc există 16 copii de vârste între 11 şi 15 ani, foarte talentaţi, care îşi doresc foarte mult să participe la cursuri de dans. Nu au posibilitatea de a plăti cursurile, drept urmare am vorbit la o şcoală din apropiere să pună la dispoziţie sala de sport, unde, cu ajutorul voluntarilor, copiii ar putea să beneficieze de cursuri gratuite de dans în cel mai scurt timp. Ar fi o primă problemă cu o soluţie găsită extrem de rapid. La Gheorgheni, de exemplu, comunitatea romă de acolo ne-a rugat în mod deosebit să venim cu spectacole pentru copii şi, dacă este posibil, strict pentru comunitatea lor accesul să fie gratuit. Iarăşi un lucru pe care putem să ni-l asumăm şi am răspuns pozitiv cu tot dragul, iar această cerere urmează, tot aşa, din toamnă să o punem în practică", a mai spus directoarea teatrului.


O parte dintre fotografiile realizate pe parcursul acestui proiect de către artistul Vargyasi Levente, care a surprins secvenţe din viaţa comunităţilor de romi vizitate, pot fi văzute în cadrul unei expoziţii care va fi deschisă timp de două săptămâni la Centrul de Cultură Arcuş, de la Casa Bastion din Sfântu Gheorghe.


Anna Maria Popa a mai amintit, printre altele, că proiectul "Despre oameni şi cartofi" a influenţat în mod pozitiv vieţile multor persoane, printre care şi ale urmaşilor celor care au murit în tragedia feroviară din 2012.


Spre exemplu, doi copii de etnie romă vor să urmeze cursuri de actorie la Liceul de Arte din Sfântu Gheorghe şi să stea la cămin, o tânără cu mai mulţi copii a primit locuinţă socială unde trăiesc în condiţii mult mai bune, un băiat a suferit o operaţie pe inimă este într-o stare bună, copiii care joacă în spectacol merg cu conştiinciozitate la şcoală, iar părinţii lor au "prins curaj" şi vor să organizeze un festival ţigănesc la Sfântu Gheorghe.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.