Tot mai mulți români interesați de cultura maghiară
Un film animat despre evoluția Muzeului Național Secuiesc poate fi vizionat pe pagina web a acestuia
An de an, numărul vorbitorilor de limbă română care vizitează Muzeul Național Secuiesc este în creștere, spun reprezentanții instituției. Recent, Muzeul din Sfântu Gheorghe a fost distins cu un premiu internațional pentru contribuția la păstrarea și promovarea valorilor culturii maghiare. Acest merit reprezintă un moment unic pentru instituția culturală, spun reprezentanții acesteia, pentru că este prima oară în cei aproape 150 de ani de activitate când Muzeul Național Secuiesc obține o distincție atât de înaltă.
„De la an la an crește numărul de vizitatori vorbitori de limbă română în Muzeul Național Secuiesc și în cartea de onoare avem foarte multe comentarii frumoase. Vin de la Reșița, Baia Mare, Suceava, Brașov. Vin oameni și spun că e un muzeu frumos, că nici nu știau că există așa ceva. Este un fapt foarte îmbucurător că vin și englezi foarte mulți. E o curiozitate care ne bucură foarte mult”, ne-a spus miercuri, 20 martie, în cadrul unei conferințe de presă, Vargha Mihály.
Acesta a mai adăugat că pe pagina web a Muzeului (www.sznm.ro) poate fi vizionat un film de animație, realizat în trei limbi, despre istoria succintă a muzeului, dar și despre cei care și-au pus umărul de-a lungul timpului la viabilitatea și sustenabilitatea muzeului.
Conform reprezentanților Muzeului Național Secuiesc, premiul cu care a fost distinsă recent instituția de cultură reprezintă o recunoaștere a efortului Muzeului de a reprezenta trecutul, în beneficiul unui prezent cât mai aproape de nevoile de autoafirmare a comunităţii.
Ceremonia de acordare a Premiului pentru Patrimoniul Maghiar va avea loc sâmbătă, 23 martie 2019, de la 11:00, în Sala festivă a Academiei Maghiare din Budapesta.
„Este o mare onoare, o mare cinste pentru noi că am obținut acest premiu. Este un caz fără precedent. Cuvinte frumoase, cuvinte de laudă am mai primit, dar în decursul istoriei noastre de aproape 150 de ani nu ni s-a decernat un premiu de asemenea nivel. Este un premiu pe care l-am primit de jos în sus, deci pe baza voturilor și a telefoanelor și a insistențelor oamenilor de rând. Premiul acesta l-am primit pentru ocrotirea patrimoniului comunității pe care o reprezentăm, dar și pentru conviețuirea frumoasă cu acele culturi care sunt în Bazinul Carpatic”, a mai subliniat Vargha Mihály.
Muzeul Național Secuiesc este deschis vizitatorilor din 1875, iar clădirea acestuia găzduiește o bibliotecă, o secție de științe ale naturii, una de arheologie-istorie și una de etnografie. Tot de complexul muzeal aparțin și câteva unități externe, respectiv muzeele din Târgu Secuiesc, Cernat, Baraolt și Zăbala.