CULTURA 16 martie 2023

„Requiemul” de Verdi deschide „Săptămâna culturală” de la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 833 vizualizări

„Săptămâna culturală”, organizată în fiecare an în preajma Zilelor Sfântu Gheorghe, va începe pe 23 aprilie a.c., cu un concert vocal-simfonic susţinut de 170 de artişti, care vor interpreta „Requiemul” de Giuseppe Verdi, au anunţat, joi, organizatorii.

Directorul interimar al Casei de Cultură „Kónya Ádám” din municipiu, Erdei Anita, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta „Săptămâna culturală” va fi mai scurtă decât în alţi ani, dar foarte „intensă”, programul cuprinzând, printre altele, un spectacol de circ contemporan, spectacole de teatru şi de dans, un musical şi un workshop.

Concertul de deschidere va avea loc la Arena Sepsi în data de 23 aprilie, la ora 19, şi va fi susţinut de şapte orchestre, şase coruri şi patru solişti, în total fiind vorba despre aproximativ 170 de artişti.

Pe scenă vor fi corurile Vox Humana, Laudate, Canticorum, Pro Musica şi Voces, cărora li se va alătura corul Filarmonicii din Târgu Mureş, iar orchestrele vor fi alcătuite din artişti din Sfântu Gheorghe, din Miskolc, Târgu Mureş, Cluj, Sibiu şi Bucureşti, precum şi din elevi ai Liceului de Arte „Plugor Sándor” din municipiu.

„Requiemul este o lucrare monumentală de muzică sacră, dar încă de la început a fost interpretat în principal ca piesă de concert, deoarece depăşea cadrul slujbei religioase. Mulţi experţi sunt de acord că este cea mai frumoasă lucrare vocal-simfonică. Mă bucur în mod deosebit că am reuşit să implicăm în acest concert şi elevi de la Liceul de Arte „Plugor Sándor”, care vor putea acum să experimenteze ce înseamnă să cânte într-o orchestră simfonică adevărată”, a declarat directorul muzical al concertului, Szilágyi Herbert Zsolt.

Tot în cadrul „Săptămânii culturale”, marţi, 25 aprilie, de la ora 19, va avea loc spectacolul „Privitor” al Teatrului „Andrei Mureşanu”, în regia Andreei Gavriliu, iar miercuri, 26 aprilie, la Arena Sepsi va fi prezentat spectacolul de circ contemporan „My Land”, de trupa Recirquel din Budapesta.

Joi, 27 aprilie, de la ora 19, în Sala mare a Teatrului „Tamási Áron”, va avea loc spectacolul ansamblului etnofolcloric „Plăieşii” din Chişinău, care are o activitate de peste 30 de ani, iar în aceeaşi zi ansamblul de dansuri „Háromszék” din Sfântu Gheorghe va prezenta spectacolul „Tragedia”, în regia lui Konczei Árpád, inspirat din drama „Tragedia omului” de Imre Madach.

Teatrul de Păpuşi „Cimborak” din Sfântu Gheorghe va prezenta două spectacole, cărora li se vor adăuga reprezentaţii ale unor trupe invitate din Târgu Mureş, Satu Mare şi Sibiu.

Biletele vor fi puse în vânzare începând cu data de 17 martie, acestea putând fi achiziţionate online sau de la Casa municipală de bilete, elevii, studenţii, pensionarii şi familiile cu cel puţin trei copii putând beneficia de reduceri.

Sursa foto: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe/Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.