Producţia Osonó dedicată poetului Attila József a ajuns la reprezentaţia 200
Producția Nu exist, doar alții mă văd a ajuns la reprezentaţia cu numărul 200, care va fi celebrată miercuri, 23 aprilie, de la ora 19, la Galeria Kelet Kávézó din Budapesta. În regia lui Fazakas Misi şi interpretarea lui Mucha Oszkár, spectacolul este o dramatizare a poemelor marelui poet maghiar József Attila. De la premiera din 21 februarie 2022, spectacolul a fost jucat în 57 localități din 11 țări, în două variante: teatru-studio și teatru în săli de clasă.
Nu exist, doar alții mă văd este o monodramă de 55 de minute, care a fost construită pe baza poemelor lui Attila József. Spectacolul este conceput a releva actualitatea operei poetului şi perenitatea sa, iar reprezentaţiile sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, care se vor desfăşura ca parte integrantă a fiecărei reprezentaţii. În luna mai și iunie, Teatrul Independent Osonó va susţine mai multe reprezentații cu acest spectacol, în diferite licee din Budapesta.
Sursa: comunicat de presă