Poloneza Nastazja Ciupa, câştigătoarea marelui premiu al Bienalei Grafice de la Sfântu Gheorghe
Artista poloneză Nastazja Ciupa este câştigătoarea marelui premiu al celei de-a 7-a ediţii a „Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc”, organizată la Sfântu Gheorghe.
Tema ediţiei din acest an a fost „Strategii”, iar în concurs au fost înscrise aproximativ 2.000 de lucrări realizate de 844 de artişti din 62 de ţări.
Juriul a acordat anul acesta 12 premii, printre laureaţi numărându-se artişti din România, Finlanda, Thailanda, Ungaria, Bulgaria şi Slovacia.
„Circumstanţele în schimbare şi constrângerile cu care ne-am confruntat ne obligă pe toţi să ne reevaluăm viziunea asupra viitorului. Căutăm soluţii la întrebările fără răspuns ale vremurilor nesigure prin strategii diferite. În consecinţă, pentru 2022 am propus titlul 'Strategii' ca temă a Bienalei de Grafică din Ţinutul Secuiesc”, a declarat curatorul Bienalei, Apor S. Ferencz, potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.
Cele mai bune lucrări vor rămâne în colecţia Centrului de Artă din Transilvania, care găzduieşte expoziţia Bienalei până pe data de 26 noiembrie.
Evenimentul, organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Covasna, cu sprijinul Consiliilor Judeţene Covasna, Harghita şi Mureş şi al altor parteneri din România şi Ungaria, şi-a propus să ofere o imagine de ansamblu asupra tendinţelor şi evoluţiilor actuale din domeniul graficii.
Foto: Vargyasi Levente