CULTURA 21 iunie 2022

Peste 60 de oameni de ştiinţă şi cultură, la cea de-a 30-a ediţie a Zilelor Andrei Şaguna

de Agerpres | 593 vizualizări

Peste 60 de oameni de ştiinţă şi cultură din ţară şi străinătate vor participa la manifestările organizate cu prilejul celei de-a 30-a ediţii a Zilelor Andrei Şaguna, care va avea loc în perioada 24 iunie-3 iulie în judeţul Covasna, au informat organizatorii.

Potrivit sursei citate, evenimentul va marca, printre altele, aniversarea a trei decenii de la înfiinţarea Ligii cultural-creştine „Andrei Şaguna” din Sfântu Gheorghe, asociaţie reprezentativă a societăţii civile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, care, împreună cu celelalte asociaţii şi fundaţii membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, a contribuit în mod esenţial la înfiinţarea instituţiilor identitare fundamentale ale românilor din Arcul intracarpatic, printre care Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei şi Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

„Programul va cuprinde evocări, colocvii, simpozioane, expoziţii documentare, lansări şi prezentări de carte, întâlniri cu autori de literatură, Nedeia Sânpetrului, manifestări la care vor participa peste 60 de oameni de ştiinţă şi cultură: cadre didactice universitare, cercetători, istorici, sociologi, etnografi, teologi, preoţi, profesori, scriitori şi alţi intelectuali din Bucureşti, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Bacău, Braşov, Roman, Ploieşti, Topliţa, Gheorgheni, Covasna, Ceraşu, Vama Buzăului, Săcele, Agapia, Bixad, Reghin, Tulgheş, Măieruş, Vâlcele, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe şi din S.U.A. şi Germania”, se arată într-un comunicat de presă, remis luni AGERPRES.

Manifestările vor începe vineri, 24 iunie, cu Liturghia Arhierească prilejuită de hramul Mânăstirii „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Valea Mare, oficiată de episcopul Andrei al Covasnei şi Harghitei, şi evocarea patronului spiritual al Ligii, Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna la ctitoriile sale din Sfântu Gheorghe - Biserica din deal şi punctul muzeal Prima şcoală românească.

În cadrul Zilelor Andrei Şaguna vor avea loc şi o serie de simpozioane, având ca temă „100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria la Alba Iulia”, „Noi cercetări în probleme contemporane în sociologie” şi „Proiecte culturale referitoare la istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei iniţiate de instituţii şi asociaţii cultural-ştiinţifice”.

Şi în acest an vor fi acordate premiile „I.I. Russu” cercetătorilor care au contribuit la cunoaşterea istoriei, culturii şi spiritualităţii româneşti din Arcul intracarpatic şi vor fi lansate o serie de cărţi şi publicaţii, manifestările urmând să se încheie pe 3 iulie, cu tradiţionala sărbătoare câmpenească Nedeia Sânpetrului de la Vâlcele.

Zilele Şaguna sunt organizate de Liga cultural-creştină „Andrei Şaguna”, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii Covasna-Harghita şi Asociaţia „Ştefadina” - Bucureşti, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Şincai” din Târgu Mureş al Academiei Române, Centrul European de Studii în Probleme Etnice din Bucureşti al Academiei Române, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe şi Asociaţia „Voievozii Munţilor” din Vâlcele, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Serviciul Dezvoltare Comunitară.

Liga Cultural-Creștină „Andrei Șaguna”

 

în parteneriat cu

 

Academia Română

Centrul European de Studii

Covasna – Harghita

Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei

Centrul Ecleziastic de Documentare

„Mitropolit Nicolae Colan”

 

Asociația „Ștefadina” București

Institutul de Cercetări Socio-Umane „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș

Centrul European de Studii în Probleme Etnice din București

Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Asociația „Voievozii Munților” Vâlcele

 

cu sprijinul

Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară

din cadrul Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare

 

 

PROGRAMUL

ZILELOR ANDREI ȘAGUNA

ediția a XXX-a, 24 iunie – 3 iulie 2022

 

Vineri, 24 iunie 2022

900, Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Valea Mare

Participarea la Sf. Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, împreună cu un sobor de preoți și monahi cu ocazia hramului mănăstirii.

 

1600, Statuia Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna, Parcul „Andrei Şaguna” din Sf. Gheorghe, Biserica (din deal) cu hramul „Sf. Gheorghe”

Slujba de pomenire a membrilor fondatori ai Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna” și ai celorlalte asociații culturale și civice din Sf. Gheorghe, membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM), oficiată de pr. prot. Teodor Mocanu, pr. Ioan Marin, pr. Ovidiu Mureșan, pr. Macarie Coliban; participă Dragoș Burghelia, președintele FCRCHM și lideri ai principalelor asociații culturale și civice

Evocarea „Personalitatea Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna în presa de limbă română din Transilvania, până în 1918” – prezintă Erich Mihail Broanăr, Ciprian Hugianu

 

1700, Punctul muzeal „Prima Școală Românească” din Sf. Gheorghe, din cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni

Comunicarea „Tezaur documentar. Manuale didactice pentru școlile confesionale ortodoxe din Transilvania, din secolul al XIX-lea” – prezintă Florin Herțeg (muzeograf), dr. Ioan Lăcătușu

 

Duminică, 26 iunie 2022

Participarea la festivităţile organizate cu ocazia Zilei Drapelului Național

 

Luni, 27 iulie 2022

1600, Muzeul Spiritualității Românești de la Catedrala Ortodoxă Sf. Gheorghe – Paraclis Episcopal

Adunarea generală a Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna” prilejuită de aniversarea a 30 de ani de la înființare

 

Joi, 30 iunie 2022

1500, Punctul muzeal „Prima Școală Românească” din Sf. Gheorghe, din cadrul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni

„La umbra nucului bătrân” – întâlnire cu autori de literatură, manifestare organizată de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni; moderator: prof. dr. Luminița Cornea

 

Vineri, 1 iulie 2022

1100, Muzeul Spiritualității Românești de la Catedrala Ortodoxă Sf. Gheorghe – Paraclis Episcopal

Cuvânt de binecuvântare, PS ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

Cuvântul reprezentanților administrației publice centrale și locale și al organizatorilor

 

Simpozionul cu tema „100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia

Moderatori: prof.univ.dr. Ioan Giurcă, dr. Liviu Boar

  1. Prof.univ.dr. Gheorghe Calcan (Ploiești) – Ziarul „Le Gaulois” despre ceremonia semnării Tratatului de la Trianon
  2. Prof.univ.dr. Ioan Giurcă (București) – 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
  3. Prof. Domnița Rațiu (Brașov) – Aspecte preliminare încoronării Regilor Ferdinand și Maria la Alba Iulia
  4. Prof.dr. Liviu Boar și prof. Mariana Boar (Tg. Mureș) – Ecouri în presa românească din Ardeal a vremii, despre Încoronarea de la Alba Iulia a lui Ferdinand I Întregitorul, primul Rege al României Mari
  5. Pr.dr. Laurențiu-Gabriel Panciu (Miercurea Ciuc) – Ecouri în tipăriturile vremii privind Biserica Ortodoxă și Întronizarea Primului Rege al României
  6. Dr.col.(r) Vasile T. Tutula (Cluj-Napoca) – Regina Maria o regină fidelă României și năzuințelor poporului român
  7. Valeriu Tănasă (Agapia) – Regele Ferdinand și Regina Maria inspirați de duhul ortodoxiei
  8. Dr. Traian Cepoiu (Cerașu) – Arhitectura amprentei istorice a evenimentului Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia – 15 octombrie 2022
  9. C.S. Tatiana Scurtu, Dr. Ioan Lăcătușu (Sf. Gheorghe) – Regii României în viața publică a fostului județ Treiscaune, în perioada interbelică
  10. Prof. Corina Bărăgan-Sporea (Vama Buzăului) – Inima Reginei Maria pribegind prin România (1938-1972)
  11. Prof.univ.dr. Gheorghe Calcan (Ploiești) – Festivitățile Încoronării în percepția Reginei Maria
  12. Prof.univ.dr. Raisa Radu (București) – Personalitatea Reginei Maria. Reflecțiile Reginei referitoare la Încoronare
  13. Prof.univ.dr. Valentin Marica (Tg. Mureș) – Regina Maria – Istoria ca eseu
  14. Prof.univ.dr. Ioan Mușcutariu (Cleveland, SUA) – Considerații asupra contribuției Regelui Ferdinand la dezvoltarea învățământului în limba română în Transilvania, după Marea Unire
  15. Prof.univ.dr. Alexandru Porțeanu și Prof. Rodica Porțeanu (București) – Retrospective istorice după 75 de ani – anul 1947, sfârșit și început de epocă
  16. Prof.univ.dr. Cornel Sigmirean (Tg. Mureș) – Trianon după Trianon

 

Expoziția numismatică cu tema „Încoronarea Regelui Ferdinand în medalistică”, prezintă prof. Vilică Munteanu, Asociația arhiviștilor și prietenii arhivelor – Bacău

 

1330 – 1500, Muzeul Spiritualității Românești de la Catedrala Ortodoxă – Paraclis Episcopal

Simpozionul cu tema „Noi cercetări în probleme contemporane în sociologie” organizat de Centrul European de Studii în Probleme Etnice (CESPE) al Academiei Române (București)

Moderator: Prof.univ.dr. Radu Baltasiu

  • Prof.univ.dr. Radu BaltasiuCoordonate ale gândirii conservatoare
  • Dr. George Mocanu – Candidatura Republicii Moldova la aderarea la UE în contextul războiului din Ucraina
  • Dr. Ovidiana Bulumac – titlu rezervat
  • C.S. Alin Bulumac – Scurtă analiză de conținut a foii săptămânale interbelice „Neamul nostru” din Sfântu Gheorghe
  • C.S. Narcis Rupe – Probleme ale comunității românești din arealul Harghita / Covasna văzute prin prisma hărților
  • Drd. Samira CîrligRegimul minorităților sub personalitatea culturală / energetică vs. personalitatea anarhică / generația snowflake.

 

Expoziția cu tema „Clocote de clopote” prezentată de colecționarul ing. Ionuț Zărnescu din Întorsura Buzăului.

1630 – 1900, Hanul „Nufărul” Reci

Simpozionul cu tema „Proiecte culturale referitoare la istoria și cultura românilor din sud-estul Transilvaniei inițiate de instituții și asociații cultural-științifice

Moderatori: Dr. Constantin Secară, Prof.univ.dr. Valentin Marica

  1. Dr. I. Oprișan (Editura Saeculum I.O., București) – Persistența folclorului românesc în județele Covasna și Harghita
  2. C.S. II dr. Constantin Secară (Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” București) – Păstrători şi transmiţători de excepţie ai patrimoniului cultural imaterial din judeţele Covasna şi Harghita: Ştefan Lupu (Săcele) şi Lăcrămioara Pop (Tulgheș), distinşi cu titlul de „Tezaur Uman Viu”, 2021
  3. Drd. Florentina Teacă (Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Sf. Gheorghe) – Date noi privind oieritul tradițional din zona Covasnei
  4. Nicolae Băciuț (Tg. Mureș) – Panorama editurii „Vatra Veche – publicații, cărți”
  5. Prof. Dimitrie Poptămaș (Tg. Mureș) – Din activitatea Fundației „Vasile Netea” Tg. Mureș
  6. Prof.univ.dr. Valentin Marica (Tg. Mureș) – Priorități ale Fundației culturale „Codruța Cezara Marica” Tg. Mureș
  7. Lect.univ.dr. George-Bogdan Tofan (Cluj-Napoca) – Octavian Codru Tăslăuanu, contemporanul nostru
  8. Prof. Mihaela Vatamanu (Gheorgheni) – Cercetări privind stimularea creativității în artele plastice
  9. Ing. Gheorghe Bejan (Bacău) – Un proiect în curs de finalizare: Reeditarea volumului „Originea romano-catolicilor din Moldova”, de Dumitru Mărtinaș
  10. Dr. Mihai Tîrnoveanu (Asociația „Calea Neamului” Brașov) – Proiectul „Români pentru români” – burse pentru elevi cu posibilități materiale reduse

1900 – 1930, Hanul „Nufărul” Reci

Spectacol susținut de formația folclorică „Zestrea săceleană” și rapsozii populari Lăcrămioara și Ștefan Pop

1930 – 2130, Hanul „Nufărul” Reci

Vizionarea filmului documentar „Comunități românești din județul Covasna”, regizor Laurențiu Calomfirescu, documentarist dr. Ioan Lăcătușu, proiect cofinanțat de Secretariatul General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară

 

Sâmbătă, 2 iulie 2022

900 – 1030, Hanul „Nufărul” Reci

Colocviul naţional al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediția a XIV-a

Secțiunea I

Moderator: Dr. Mihai Suciu

  1. Ioan Lăcătușu, Ciprian Hugianu, Erich-Mihail Broanăr, Tatiana Scurtu (Sf. Gheorghe) – Sinteză a raportului privind cercetările referitoare la istoria şi cultura românilor din sud-estul Transilvaniei, întreprinse de Centrul European de Studii Covasna-Harghita și Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, în anul 2021
  2. Ioan Lăcătușu, Ciprian Hugianu (Sf. Gheorghe) – Studii, articole și recenzii referitoare la istoria și cultura românilor din Arcul Intracarpatic apărute în paginile anuarului Acta Carpatica nr. I-VII
  3. Erich Mihail Broanăr (Sf. Gheorghe) – Volume aflate în curs de apariție la Editura Eurocarpatica, în cursul anului 2022
  4. Prof.univ.dr. Catinca Agache (Covasna) – Istoricul Alexandru Porțeanu, un cercetător de prestigiu al istoriei românilor din sud-estul Transilvaniei
  5. Dragoș Burghelia (Tg. Mureș) – Mureșul în timpul Experimentului de tip stalinist al Regiunii Autonome Maghiare (1952-1968)
  6. Prof.univ.dr. Ion Weidner-Ciurea (Köln) – Între utopie și realitate. Capcane istorice în Curbura Carpaților
  7. C.S. Tatiana Scurtu, Dr. Ioan Lăcătușu (Sf. Gheorghe) – Un an de la trecerea la cele veșnice a istoricului, arhivistului și Omului de spirit românesc Vasile Lechințan
  8. Mihai Nicolae (București) – Practică arhivistică. Studiu de caz – arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
  9. Dr. Mihai Suciu (Tg. Mureș) – Teodor Chindea, monografie istorică a localității Voșlobeni – un manuscris inedit
  10. Larisa Axinia (Sf. Gheorghe) – Exemple de bună practică în elaborarea și implementarea proiectelor culturale

Secțiunea II

Moderator: Dr. Alin Spânu

  1. Dr. Florin Bengean (Reghin) – 145 de ani de la proclamarea Independenței de Stat a României. Ortodoxia transilvăneană și Războiul de Independență
  2. Dr. Alin Spânu (București) – Românii în manualele școlare din Ungaria (1933-1941)
  3. Prof.univ.dr. Ioan Sabău-Pop (Tg. Mureș) – titlu rezervat
  4. Lect.univ.dr. Bogdan Tofan (Cluj-Napoca) – O scrisoare inedită: Fatma Tăslăuanu către Aurel P. Bănuț, 1942
  5. Pr.dr. Florin Țuscanu (Roman)Un ardelean în scaunul vlădicesc de la Roman – Episcopul Lucian Triteanu (1923-1947)
  6. Pr.dr. Elisei Vatamanu (Gheorgheni) – Paralelă între buletinele de știri ale Radioului maghiar și ale celui român anterioare Dictatului de la Viena
  7. Dorin Suciu (Tg. Mureș) – Dezinformare, intoxicare, logomahie, procedee folosite în realizarea acțiunilor de subversiune. Studiu de caz: László Tőkés, agent de influență
  8. Constantin Aitean-Taus (Măieruș) – Personalități din Hăghig – profesor Nicolae Bogdan
  9. Prof. Mihai Trifoi (Bixad) – Aspecte din viața social-economică din Maramureșul istoric oglindite într-un manual școlar vechi

1100 – 1300, Moment IN HONOREM Prof.univ.dr. Ioan Opriș la 80 de ani, prezintă drd. Florentina Teacă, dr. Ioan Lăcătușu

Înmânarea Premiului „I.I. Rusu”, ediţia 2022

Moderator: Dr. Ioan Lăcătușu

– Scriitorul Nicolae BĂCIUȚ (Tg. Mureș), laudatio Pr. dr. Nicolae Șincan

– Prof. Dimitrie POPTĂMAȘ (Tg. Mureș), laudatio Pr. Ilie Șandru

– Prof.univ.dr. Valentin MARICA (Tg. Mureș), laudatio dr. Mihai Suciu

– Lect.univ.dr. Bogdan TOFAN (Cluj-Napoca), laudatio dr. Adrian Niță

– Drd. Florentina Teacă (Sf. Gheorghe), laudatio Mihaela Aionesei

1330 – 1500, Lansări și prezentări de cărți și publicații

Lansări de cărți

Moderatori: Prof.univ.dr. Gheorghe Calcan, Prof. Vilică Munteanu

  1. Buletinul Ligii Cultural-Creștine Andrei Șaguna” nr. VII/2022 – tribună a societății civile românești din județele Covasna și Harghita; prezintă Dr. Ioan Lăcătușu, redactor responsabil
  2. Ioan Lăcătușu, În centru la Sân-Georgiu”. Românii din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2021; prezintă dr. Magdalena-Eugenia Albu (Societatea Ștefadina București)
  3. Ioan Selejan, Rugă și trudă la candela credinței strămoșești, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2022; prezintă dr. Ioan Lăcătușu
  4. Prof.univ.dr. Radu Baltasiu, Pentru o Românie unită în secolul al XXI-lea, Editura Predania, București, 2022; prezintă autorul
  5. Prof.univ.dr. Ioan Giurcă, Rechiziționarea cargoului Mangalia în anul 1941. Un diferend româno-american, Editura Militară, București; prezintă autorul
  6. Ștefadina… file de arhivă, nr. 1-2 /2021, editori prof.univ.dr. Corneliu-Mihail Lungu, Director general dr. Mihai Nicolae, Editura Ștefadina, București; prezintă dr. Magdalena-Eugenia Albu, secretar științific de redacție
  7. Grai Românesc – periodic de spiritualitate ortodoxă al Episcopiei Covasnei și Harghitei, nr. 1 /2022, președintele comitetului de redacție: PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei; prezintă Pr.dr. Laurențiu Gabriel Panciu
  8. Mihai Nicolae, Călătorii identitare. Românii megieși (vol. I), Editura Universul Academic, București, 2021; prezintă Irina Airinei, coordonatoarea ediției
  9. Ion Iovcev, Ostatic în propria țară, Editura Eurocarpatica și Editura Universul Academic, 2022; prezintă Irina Airinei, coordonatoarea ediției
  10. Dr. Irina Airinei Vasile, Politică sau politici pentru românii din comunitățile istorice?; prezintă autoarea, președinte al Asociației ANIMA FORI
  11. Neculae Samoilă, Ţăran român transilvănean, soldat la sfârşitul secolului XIX, ediţie îngrijită şi prefaţă de Luminiţa Cornea, Editura Vatra Veche, Târgu Mureş, 2022; prezintă Luminița Cornea
  12. Dr. Romeo Negrea, Relația dintre Biserică și stat în perioada Patriarhului Nicodim (1939-1948), Editura Eikon, București, 2022; prezintă autorul
  13. Pr.dr. Nicu Lazăr, Aspecte privind familia creștină în sud-estul Transilvaniei între anii 1870-1919. Regiunea Buzăului ardelean, prefață de prof.univ.dr. Ioan Opriș, postfață de dr. Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarpatica, 2022; prezintă autorul
  14. Dr. Aurel Pentelescu, Dr. Ionuț Constantin Petcu, Episcopul Dr. Partenie Ciopron (1896-1980), Editura Editgraph, Buzău, 2021; prezintă Pr.dr. Aurel-Florin Țuscanu
  15. Nicolae Băciuț, Rondul de noapte. Versuri, ediție bilingvă româno-franceză, Editura Vatra Veche, Tg. Mureș, 2022; prezintă autorul
  16. Nicolae Băciuț, Vă pup, ciocoflenderilor!, Editura Vatra Veche, Tg. Mureș, 2022; prezintă autorul
  17. Nicolae Băciuț, Exilul din exil, Editura Vatra Veche, Tg. Mureș, 2022; prezintă autorul
  18. Valentin Marica, Vindecarea prin cuvânt, Editura Cezara, Tg. Mureș, 2022; prezintă autorul
  19. Ilie Șandru, Zbucium, Editura Vatra Veche, Târgu Mureș, 2022, prezintă Tatiana Scurtu
  20. Gheorghe Calcan, În universul petrolului românesc. Studii, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2022; prezintă autorul
  21. Albastru ilegal, poeți din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Editura Agnos, Sibiu, 2022; prezintă Ionel Simota (Miercurea Ciuc)
  22. Serhii Plokhy, Porțile Europei. O istorie a Ucrainei, Editura Trei, București, 2018; prezintă Vasile T. Tutula

Semnale editoriale

  1. Miracolul literar românesc interbelic – File de viață alături de mari personalități – Fiul Prutului (roman) – Umbra dragostei - povestiri pseudo fantastice – Sfânta întâmplare - povestiri pseudo fantastice, autor Dr. I. Oprișan, Editura Saeculum I.O., București; prezintă autorul
  2. Ioan Ranca, Vasile Lechințan și Ioan Lăcătușu, Românii din fostele scaune secuiești (secolele XVI-XXI). Atestări documentare, conscripții, statistici, recensăminte, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2021; prezintă Tatiana Scurtu
  3. Gheorghe Calcan, Din modernitate spre contemporaneitate. O viziune asupra devenirii naționale și locale, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2020; prezintă autorul

Duminică 3 iulie 2022

1200, Centrul stațiunii Vâlcele

Nedeia Sânpetrului – Spectacol folcloric cu participarea unor formaţii și interpreți de muzică populară din judeţele Covasna, Brașov, Mureș ș.a. Manifestare organizată împreună cu Asociația „Voievozii Munților” Vâlcele

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.