CULTURA 18 aprilie 2024

Participare record la Bienala de Grafică G8 - peste 920 de artişti din 68 de ţări

de Agerpres | 2277 vizualizări

Peste 2.000 de lucrări realizate de artişti din 68 ţări au fost înscrise la cea de-a opta ediţie a Bienalei de Artă Grafică de la Sfântu Gheorghe, au anunţat, miercuri, organizatorii.

Potrivit acestora, interesul pentru concurs a crescut de la o ediţie la alta, anul acesta înregistrându-se un număr record de participanţi.

„În cei 14 ani de existenţă a evenimentului, anul acesta s-a înregistrat cel mai mare număr de înscrieri. 926 de artişti din 68 de ţări din întreaga lume au trimis 2046 de lucrări pe parcursul celor nouă săptămâni ale acestei faze preliminare. Se poate spune că Bienala Grafică din Ţinutul Secuiesc reprezintă, într-adevăr, o competiţie profesională de renume internaţional, iar participarea are o valoare de prestigiu în rândul artiştilor”, se arată într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.

Juriul, format din şapte specialişti din ţară şi străinătate, a selectat 250 de lucrări pentru programul principal al bienalei, acestea urmând să fie postate pe site-ul dedicat evenimentului şi prezentate în format electronic în cadrul expoziţiilor.

Tema G8 a fost echilibrul, dar şi a lipsa acestuia, ideea pornind de la dezechilibrele personale, sociale, politice sau naturale din ultimii ani, cum ar fi divizări politice, inegalităţi sociale, războaie, schimbări climatice sau dezastre naturale, iniţiatorii evenimentului dorind să sublinieze importanţa responsabilităţii individuale şi colective în menţinerea echilibrului, precum şi importanţa rolului social al creatorului şi al artei în restabilirea acestuia.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Bienalei, deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la începutul lunii octombrie la Centrul de Artă al Transilvaniei din Sfântu Gheorghe şi la Muzeul Secuiesc al Ciucului din Miercurea Ciuc şi va fi precedată de vernisajul expoziţiei artistei poloneze Nastazja Ciupa, câştigătoarea Marelui Premiu din 2022, precum şi de o serie de evenimente conexe.

Bienala este organizată de Consiliile judeţene Covasna, Harghita şi Mureş, Centrul de Cultură al judeţului Covasna, Muzeul Secuiesc al Ciucului, Centrul Cultural şi de Arte Lăzarea şi Muzeul Judeţean Mureş.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.