CULTURA 8 noiembrie 2024

Muzeul Carpaţilor Răsăriteni prezintă expoziţia foto-documentară „Păstoritul în sud-estul Transilvaniei”

de Agerpres | 566 vizualizări

Expoziţia foto-documentară „Păstoritul în sud-estul Transilvaniei”, realizată de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, în parteneriat cu Asociaţia Cultural Creştină „Justinian Teculescu”, a fost deschisă, vineri, la hotelul Montana din staţiunea Covasna.

Potrivit organizatorilor, expoziţia prezintă aspecte relevante ale păstoritului tradiţional din zona Covasna, prin intermediul unor documente şi fotografii.

„Expoziţia valorifică rezultatele cercetărilor de teren desfăşurate de colectivul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni în ultimii ani, care au avut ca scop cercetarea etnografică a unei ocupaţii străvechi în sud-estul Transilvaniei şi anume oieritul în zona Covasnei. Tematica expoziţiei cuprinde aspecte legate de tradiţia păstoritului în Voineşti, localitatea Voineşti ca centru al păstoritului transhumant, văratul în munţi, practici actuale ale păstoritului, obiceiul Sântiliei şi despre tiparele de caş (păpuşarele), ca marcă a mocanilor voineşteni. Sunt cuprinse şi mărturii ale informatorilor chestionaţi în decursul cercetărilor de teren, precum şi aspecte ale folclorului păstoresc din zonă, sub forma unor elemente de patrimoniu cultural imaterial”, se arată pe pagina de Facebook a muzeului.

Pe site-ul instituţiei, în cadrul secţiunii Muzeul virtual al Carpaţilor Răsăriteni, sunt publicate, printre altele, o serie de interviuri cu oieri din judeţul Covasna, precum şi înregistrări video având ca temă păstoritul tradiţional în această zonă. 

Sursa foto: MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni / Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.