CULTURA 22 august 2024

„Mlădițe Românești”: Tradiția continuă cu un nou trofeu la Brăila

de Ștefania Găvăneci | 1424 vizualizări

Ansamblul de dansuri populare „Mlădițe Românești” din Întorsura Buzăului a obținut locul 1 la Festivalul Folcloric Internațional „Lină Chiralină”, desfășurat la Brăila, în perioada 12-17 august. Concursul a reunit și formații din Egipt, Georgia, Turcia și Ucraina.

Coregrafa Rodica Boieru, cu o vastă experiență în dansurile tradiționale românești, de peste 28 de ani, spune că cei 32 de membri ai ansamblului au muncit cu dăruire și pasiune.

Nu numai că sunt foarte bine pregătiți, sunt și foarte implicați și se dăruiesc în totalitate. Și, combinat cu munca, în spatele culiselor sunt de fapt sute de ore de repetiții pentru cele 15 minute de dans pe scenă”, a spus aceasta, pentru Observatorul de Covasna și covasnamedia.ro. 

Ansamblul are o tradiție în a câștiga premii la nivel național, și are deja o reputație solidă în peisajul folcloric românesc. Câștigarea locului 1 la Brăila vine ca o confirmare a talentului și a muncii lor neobosite.

Da, pare ușor și frumos, dar nu este, doar că ți se pare ușor când vezi ce ai realizat. Când urcă pe scenă copiii și când prestația lor este una de excepție și apoi mai vine și rândul premierii și mai vezi că obții și premiul întâi, uiți de toate greutățile pe care le întâmpini în cursul sutelor de ore de pregătire”, a adăugat Rodica Boieru.

În continuare, ansamblul se pregătește intens pentru următoarele evenimente, ne-a mai spus coregrafa: „Pasul următor e „Ciobănașul”. Și apoi avem în septembrie încă un festival, la Călărași, tot așa de anvergură.

Succesele răsunătoare nu doar că pun în valoare talentul și pasiunea tinerilor din Întorsura Buzăului, dar contribuie și la păstrarea și promovarea tradițiilor folclorice autentice ale României.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.